Taxa pe mancarea omului grabit

Da, chiar asa. Ministerul Sanatatii si-a scremut mintea si a gasit o sursa de bani pentru bugetul propriu - taxa pe fast-food.

Similara taxei pe viciu, noua taxa va reprezenta un procent din vanzarea produselor fast-food, dulciurilor si bauturilor cargogazoase, iar fondurile colectate astfel vor fi utilizate pentru suplimentarea fondurilor necesare derularii programelor de sanatate si a celor de investitii in infrastructura din sistem.

Ministerul Sanatatii vrea sa introduca taxa pe fast-food similara taxei pe viciu, a anuntat marti noul ministru al Sanatatii, Attila Cseke. Incepand de marti, 5 ianuarie, pe site-ul Ministerului Sanatatii este in dezbatere publica proiectul de hotarare de guvern de introducere a taxei pe produsele fast-food.

"In aceste zile am cerut Comisiei de nutritie a Ministerului sa stabileasca exact detaliile privind modul de aplicare a conceptului. Vom avea intalniri cu producatorii si cu cei vizati de aceasta masura", a declarat ministrul Sanatatii, Attila Cseke.

Similara Taxei de viciu, aceasta taxa nu va rezolva problema. Dimpotriva, o va agrava. Pentru ca omul grabit tot nu va manca mai sanatos. Fast-Food-urile nu se vor inchide dar nici nu vor mari foarte mult preturile, in schimb mancarea va fi chiar mai putin sanatoasa, deoarece vor fi nevoiti sa bage cine stie ce aditivi si prostii de genul asta pentru a nu pierde prea mult.




De la producţie şi până pe masa consumatorilor, industria fast food genereză venituri anuale de milioane de euro, fapt ce a atras atenţia guvernanţilor, aflaţi în căutarea de noi surse de colectare a banilor.

Ministerul Sănătăţii, Attila Cseke, a anunţat azi că instituţia pe care o conduce vrea să să introducă taxa pe fast food, pentru susţinerea programelor naţionale de sănătate, după modelul taxei pe viciu.

Deşi în ţările Europene, hrana de tip fast food are un preţ foarte mic, în România, aceste produse concurează cu felurile de mâncare preparate într-un restaurant obişnuit, iar aplicarea taxei ar urma să crească şi mai mult preţul preparatelor

Numai că, în această categorie nu vor intra numai produsele restaurantelor fast food precum cele ale McDonald's, ci şi dulciurile sau băuturile carbogazoase.

"Intenţionăm introducerea unei taxe pe fast food, dulcuri, băuturi carbogazoase pentru susţinerea unor programe naţionale de sănătate", a afirmat azi ministrul Cseke.

Propunere fără metodologie

Propunerea se pare a fi una cât se poate de serioasă, ministrul cerând Comisiei de sănătate o poziţie faţă de propunerea sa, pentru a stabili cum pot fi aplicate aceste taxe.

De asemenea, Attila Cseke va discuta şi cu producării şi distribuitorii acestor produse în legătură cu modalitate aplicării taxei.

Patiserii şi shaormerii

În plus, pe lângă marile lanţurile de restaurante precum McDonald's sau Kentucky Fried Chicken (KFC), pe piaţă funcţionează unităţi alimentare precum patiseriile, shaormeriile sau gogoşeriile, care se încadrează în aceeaşi categorie, a fast food-urilor.

În ciuda crizei economice, vânzările acestora nu par a fi prea afectate.

Venituri în creştere

De exemplu, lanţul internaţional de restaurante McDonald's a înregistrat, în primele nouă luni ale lui 2009, un profit net de 1,26 miliarde dolari, în creştere cu 5,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2008.

Deşi compania practică încă preţuri mari pentru buzunarul românilor, în SUA, Europa, China

şi Australia, preţurile mici reprezintă principala strategia de creştere a vânzărilor.

În România, McDonald's are peste 60 de restaurante şi a încheiat anul 2008 cu o cifră de afaceri de circa 400 milioane euro, cu 30% mai mare faţă de 2007.

Sursa: EVZ.  

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu