Psihologia poporului roman
Sa ne facem timp sa citim:
Sa ne facem timp sa citim:
Scrisoarea lui Vuia e critică, dură şi uneori chiar acidă la adresa
politicienilor ardeleni de la 1918. Vuia spune că aceştia ar fi trebuit
să negocieze unirea Transilvaniei cu România în cu totul alţi termeni,
astfel încât provincia să aibă de câştigat, nu de pierdut din acest
acord. Lucrurile, însă, crede Vuia la patru ani după Unire, nu s-au
întâmplat aşa.
Iată şi epistola sa:
Iubite Domnule Dobrin,
Am urmat cu mare atenţiune campania electorală. Dacă vă reportaţi la scrisorile mele din 1919, aflaţi că toate s-au petrecut aşa cum trebuiau să se petreacă. „Cum îţi aşterni, aşa dormi”.
Când s-a făcut unirea, nu s-a pus nici o condiţiune. Au fost două momente istorice când trebuiau discutate condiţiunile Unirei.
1. Înainte de intrarea României în războiul european, când România, cu concursul mandatarului Partidului Naţional Român a stabilit frontierele României Mari, cari au servit de bază guvernului român în tratativele sale cu aliaţii. Era momentul cel mai favorabil pentru fixarea condiţiunilor noastre.
2. După armistiţiu, la Alba Iulia, sau mai bine zis înainte cu ceva. Aici au lucrat oamenii noştri în mod copilăresc. S-au făcut declaraţiuni platonice, cari angajează mai mult pe aceia cari le-au făcut, decât pe guvernul român. Unirei trebuia să precedereze un pact bilateral între guvernul român şi mandatarii poporului nostru întrunit la Alba Iulia şi ratificat apoi printr-o Constituantă. Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet şi au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decât de a deschide uşa casei în care noi am intrat de voie.
Când doi indivizi se asociază, cînd două societăţi fuzionează, se face un contract, un pact. Condiţiunile Unirei trebuiau stipulate. E. g., că în decurs de 10-20 ani soldaţii recrutaţi din Transilvania şi Bănat să fie lăsaţi în garnizoaneledin acestei provincii. O lege electorală clară şi precisă etc. Mă dispensez de a vă înşira motivele acestor condiţiuni şi a altora, cari ar fi trebuit să fie corolarul garanţiilor fundamentale. Cînd în 1917 şi 1918, prin forţa împrejurărilor şi neîmpins de nici o ambiţiune personală, am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit să văd vârful urechilor lor (ale politicienilor din VechiulRegat, n. H. M.). Ei nu admiteau nici măcar termenul „unire”. Baza anexărei după dânşii trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european. Raţionamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internaţional numeşte droit de conquète . Într-adevar, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea şi ştiind că suntem naivi şi neexperimentaţi, ne-au lăsat să să vorbim despre Unire, lăsând ca timpul să ne trezească. De altcum dânşii, evident mai iscusiţi, mai şireţi, mai inteligenţi decât noi – asta trebuie s-o recunoaştem, deşi au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor şi experienţa, să nu uităm proverbul maghiar: „zemesé avilág” (“Lumea e a celui îndrăzneţ”) – au avut nevoie de un timp oareşcare, ca să se înstăpînească la noi, să se aşeze administrativ şi milităreşte. Împrejurările, în special expediţiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simţit stăpâni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent.
C-un cuvînt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decât o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovăţim decît pe noi înşine: lipsa noastră de înţelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absenţa unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia, cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: „mintea românului este cea din urmă”. „Denkfacilheit” a românului despre care ne vorbea fericitul director Billmann. Ceea ce mă întristează mai mult şi mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este când mă gândesc la acea ce mi-aţi repetat de atâtea ori: „Suntem un popor nefericit”. Trebuie să rămânem şi de aici înainte slugi şi cerşitori pe la uşile domnilor.
În 1918 am atras atenţiunea dlor. Sever Bocu, Octavian Goga şi Vasile Lucaciu asupra chestiunei Unirei, le-am expus că Unirei trebuie să-i dăm o bază juridică şi conformă dreptului internaţional. Am văzut însă imediat că mă aflu în prezenţa unor ignoranţi, fără nici o pregătire serioasă, hableuri. N-am fost înţeles şi am fost suspiţionat, că voiesc independenţa Transilvaniei. Dar pentru ca să ne putem uni cu Regatul Român, trebuia mai întîi să rupem cu Ungaria, adică să ne declarăm independenţi şi apoi ca popor liber, printr-un act bilateral, luând angajamente reciproce, să ne unim cu Vechiul Regat spre a forma Noua Românie. Cînd am văzut în ce mâini necompetente, peşti politici ai fanarioţilor, este depusă soarta poporului român aici, m-am retras scârbit.Bărbaţii noştri cred că marile probleme politice se rezolvă prin discursuri frumoase, fraze alese, alegorii patriotice şi ditirambe poetice.
Când a sosit Al. Vaida aici cu delegaţiunea transilvăneană şi când m-a invitat să fac parte din ea, mi-am luat libertatea de a-i expune situaţiunea fără nici un înconjur. A recunoscut că s-au comis greşeli. Era evident că critica mea se purta şi contra Partidului Naţional Român, care a comis greşeli ireparabile. Cuvintele mele i s-au părut exagerate. Am adăugat că la ultimul mijloc, capabil de a repara această eroare, nu vom avea niciodată recurs, pentru că este în contrazicere cu tot trecutul nostru şi cu caracterul intelectualilor de la noi.
V-am făcut acest preambul istoric, pentru ca să pot trage concluziunile. N-am nici o nevoie de a fi profet, pentru ca să ştiu ce curs vor lua evenimentele şi care va fi atitudinea noastră şi în special a Partidului Naţional Român. N-am crezut niciodată că ungurii ne vor maghiariza. Pînă în timpurile mai recente am avut credinţa nu ne vor fanariotiza, acum mă tem că nu vom putea scăpade acest virus bizantin, pentru că fanarioţii dispun de mijloace, cari lipseau ungurilor. De altcum ei nu par prea grăbiţi a ne ciocoi. Ei au probe istorice despre blândeţea, răbdarea noastră fără margini, resemnarea cu care am purtat atâtea juguri în decurs de atâtea secole. Ei nu ignorează nici teama noastră de rezistenţa violentă. Ne vor lăsa să strigăm şi să ne lamentăm până ce vom obosi şi ne vom calma. Când citesc gazetele noastre şi frumoasele discursuri ale şefilor partidului, îmi aduc aminte de teribilul din poveste, care, pus în faţa adversarului, strigă către soţii lui: „Reţineţi-mă ca să nu se întâmple o nenorocire”. Bărbaţii noştri vor continua a umbla pe la icoane, vor adresa telegrame şi petiţiuni către rege şi vor epuiza toate căile legale. Ştim ce înseamnă asta.
Dacă guvernul din Bucureşti nu comite greşeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiaţă, ca măgarul, şi dacă o nouă comoţiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizaţi. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoşi prin contactul lor cu cele sănătoase, ci şi cele bune vor putrezi.[...]
Ciucurel (Ciucurica) |
Pispirel (Pispirica) |
Umflatel (Umflatica) |
Bancuri unu mai
Greii din fotbalul romanesc isi asteapta sentintele.
Dupa cele auzite din mas media ii asteapta multi ani de puscarie.
Nu sant singurii, mai sant si altii care au procese pe rol, afaceristi, politicieni, trepadusi care se invart in jurul celor de la putere.
Numitorul comun, banii, bogatia. Au afaceri, au imobile, au conturi.
Tragedia lor, lipsirea de libertate.
Cum adica, sa ai atatia bani sa-ti poti face toate mofturile, adica ; vrei sa-ti cumperi o camasa te sui in avion si zbori la Paris, vrei sa mananci o pizza mergi la Roma, vrei sa te relaxezi, sa-ti petreci un concediu de vis, poti sa mergi oriunde in lumea asta ca doar ai cu ce, banii nu sant o problema ; - si justitia asta nebuna sa te ascunda dupa gratii ???
Si acuma ajungem la noua meserie.
Puscarias de bunavoie, sau inlocuitor de condamnat.
Salariul 1.000 de euro pe luna,[ca doar au de unde] sau, fiindca in meseria asta se socotesc anii, 12.000 de euro pe an
Vor face, probabil, loby, pentru ca aceasta noua meserie sa fie inclusa in nomenclatorul de meserii.
In meseria asta nu e nevoie de nici o calificare, poate sa o practice oricine.
Exista doar o conditie, sa fii liber.
Inca nu stiu cum se va face selectia, sau poate se va aplica regula, primul venit, primul angajat.
Oricum, va trebui o regula, fiindca numarul solicitantilor va fi mult, mult mai mare decat al ofertelor.
De unde siguranta asta, ca numarul solicitantilor va depasi cu mult numarul ofertelor de servici ?
Pai , simplu, cati multimilionari au justitia pe urmele lor, sa spunem 2-3 mii si bine ar fi sa fie condamnati toti.
Asadar cam astea ar fi ofertele.
Si acuma solicitantii, pai, astia sant multi. Cati sant in Romania care traiesc la limita saraciei ? Vreo 8-10 milioane de oameni.
Nu spun ca toti cei 8-10 milioane, ar accepta o asemenea oferta,dar sant sigura ca multi si-ar sacrifica cativa ani de libertatea pentru a oferi familiei o viata mai buna.
1.000 de euro pe luna, 12.000 de euro pe an, 60.000 de euro pe 5 ani, 120.000 de euro pe 10 ani.
O oferta irezistibila pentru multi.
Cati ani ar trebui sa lucreze un angajat care are salariul minim pe luna ca sa castige 60.000 de euro ?
Pai sa socotim ; 700 de lei face sa spunem 170 de euro, hai sa fim darnici si sa socotim 200 de euro castigati pe luna, intr-un an castigi 2400 de euro, in 25 de ani de munca vei castiga cei 60.000 de euro, doar ca in cei 25 de ani de munca abia vei supravetui cu banii pe care ii castigi.
In noua meserie daca prinzi un angajament pe 10 ani castigi 120.000 de euro. Cu banii astia iti cumperi o casa sau apartament sa zicem cu 40.000 de euro si ti-l si mobilezi si mai raman 80.000 de euro, adica cam 660 de euro pe luna si asta timp de 10 ani.
Tentant, nu ?
Vreau sa ma angajeeeez !!!!!!!