Bayern Munchen, sau cum se joacă fotbal

  • joi, 26 februarie 2009
  • Scris de FB Ronnie
  • Etichete: ,

Aseară a fost meciul de fotbal Sporting Lisabona - Bayern Munchen. Scor 0-5. Nu am văzut meciul, dar am văzut golurile. Le puteţi vedea şi voi mai jos:



Cum nu am văzut meciul, prima întrebare pe care mi-am pus-o la aflarea scorului a fost : "dar portughezii unde au fost? erau plecaţi la o cafea?". Săracii portughezi, ce şi-au zis, "tot nu avem nici o şansă, măcar să ne distrăm, hai să bem".


Acum vine partea la care o să fiu criticată. În timp ce nemţii defilau în Lisabona şi dădeau o leacţie de fotbal adevărat, la ProTV s-a difuzat meciul Real Madrid-Liverpool. Citez de pe ProSport.ro "Din păcate pentru zecile mii de fani care au umplut Santiago Bernabeu, meciul s-a ridicat rareori la nivelul aştepat." Adică a fost un meci de tot rahatul. Spun asta pentru a sublinia ceea ce urmează.

De ani de zile, de când ProTV are drept de difuzare a meciurilor din Champions League, alegerea meciurilor care se dau în direct e cel puţin ciudată. Ordinea "priorităţilor" ar fi următoarea:

1. Joacă un român la vreuna din echipe (chiar dacă e FC Nuamauzitdeei)
2. Joacă Inter, Milan, Juventus...sau altă echipă italiană
3. Joacă Real Madrid, Barcelona, Valencia...sau altă echipă spaniolă
4. (Mai recent) Joacă Manchester, Liverpool sau Chelsea
5. ...

Astfel că tot românul are impresia că numai cei din lista de mai sus contează în fotbal, că numai cei de mai sus ştiu să joace...Ei bine, ţeapă!!!

Chiar dacă la meciurile cu Bayern reuşesc să mă uit doar când joacă cu una din echipele de mai sus (sau când e finala), această echipă rămâne printre cele mai bune din lume (Pentru mine e cea mai bună).

A cucerit de 4 ori Champions League, de 2 ori Cupa Intercontinentală, nici nu mai număr de câte ori a fost campioana Germaniei...E cea mai titrată echipă din Germania şi a patra în Europa.

Aşa că mai scutiţi-mă cu impresii de mari cunoscători. Majoritatea vedeţi doar ce vrea ProTV-ul să vedeţi şi atoatecunoscătorii lor de comentatori.

Reclamă

La aşa reclame aş putea să mă uit toată ziua. Nu mă refer neapărat la reclamele sexiste/misogine, ci la cele la care poţi să râzi, să nu te enervezi, să nu fie stupide sau de-a dreptul de plâns.



Pentru cei ce nu pricep engleza, este vorba despre o reclamă la asigurări pentru automobile. Cică dacă doamna asta foloseşte bormaşina cu astfel de rezultate, să te ferească D-zeu când îţi foloseşte maşina.

Asocieri "comice de" nume - IV - Politicieni japonezi

Toată lumea ştie că în Japonia, în general, lucrurile merg foarte bine. Fie că este vorbe despre economie, politică, cercetare sau tehnologie, japonezii sunt renumiţi pentru faptul că reuşesc întotdeauna să iasă deasupra problemelor, apelând la o disciplină şi la un autocontrol de invidiat.

Domnul Emil Boc, recent întors dintr-o vizită de lucru din Japonia, hotărăşte că România merită mai multă atenţie din partea oamenilor care îi conduc destinul, mai ales că actuala criză mondială începe să lovească tot mai dureros în firava noastră economie.

Deoarece nu se mai poate cu actuala echipă guvernamentală, primul ministru al României s-a gândit să aducă 10 experţi japonezi pe posturile de ministri. Logica la care face apel domnul Boc este aceea că politicienii japonezi vor influenţa în mod pozitiv clasa politică de la noi, insuflându-i ideea de responsabilitate, precum şi autocontrolul şi disciplina specifică, dar şi sentimentul că este nevoie ca munca lor să fie făcută în folosul ţării

Iată noii miniştri (Citiţi-le numele cu atenţie) :

1. Nimika Nuimoka;
2. Yashpaga Shidute;
3. Vreypostu Daybanu;
4. Undeypliku Katesparg;
5. Winoakuma Kuosuma;
6. Furatzara Kutotu;
7. Bagabany Labayatu;
8. Totkumita Madeskurk;
9. Nufurytu Furyo
10. Skimbley Inparay

Lista III: Examenul scris

Astăzi vă prezint o listă cu sfaturi pentru a vă asigura succesul la orice examen scris, fie el din liceu sau facultate:

1. Adu cu tine la examen o perinuţă. Prefă-te că dormi până aproape de finalul examenului. Trezeşte-te şi exclamă: "Deja e aşa târziu? Mai bine mă apuc de lucru", apoi începe să scrii cu repeziciune. Predă foile cu câteva minute mai devreme şi ieşi din sală triumfător.

2. Dacă e examen la matematică, scrie răspunsurile sub formă de eseu. Dacă e examen la lb. română (sau orice altă materie care cere eseu), răspunde cu formule şi simboluri. Fii cât mai creativ. Foloseşte integrale şi matrici.

3. Intră în examen şi găseşte-ţi un loc. După aproximativ cinci minute spune-i profesorului: "Nu înţeleg nimic din toate astea. Am fost prezent la fiecare curs din acest semestru. Care-i treaba? Şi cine mai eşti şi tu? Unde e tipul care venea de obicei?"

4. Găseşte căi noi şi interesante de a refuza să răspunzi la întrebări. De exemplu, scrie că refuzi să răspunzi la un subiect deoarece religia nu îţi permite să îţi faci cunoscute opiniile în legătură cu acel subiect.

5. Scrie răspunsurile folosind creioane colorate, acuarele sau markere fluorescente. Înfloreşte desenând floricele, steluţe şi alte artificii.

6. Scrie întregul examen într-o altă limbă. Dacă nu ştii o limbă străină, inventează una! Dacă dai examen la matematică foloseşte cifre romane în loc de arabe.

7. Adu cu tine diverse lucruri cu care să arunci în profesor când nu este atent. Dă vina pe persoana de lângă tine.

8. Ridică-te de la loc la fiecare cinci minute, adună-ţi lucrurile, mută-te pe alt loc şi continuă-ţi examenul.

9. Adu cu tine un marker negru. Predă testul grilă cu toate întrebările şi răspunsurile înnegrite.

10. Ia foaia cu subiectele. După un sfert de oră aruncă toate foile pe jos, ridică-te în picioară, înjură cu năduf şi ieşi din sală.

11. Când primeşti de la prof foaia cu subiectele uită-te la ea şi exclamă: "Doar nu te aştepţi să îmi pierd vremea cu prostiile astea?! Viaţa e prea scurtă!"

12. Adu cu tine un prieten care să îţi facă masaj pe tot parcursul examenului. Insistă că prezenţa lui e absolut necesară deoarece ai o circulaţie proastă.

13. Adu-ţi fiţuici de la altă materie (ai grijă să se vadă că e altă materie; de exemplu, la examen de mate foloseşte fiţuici de la istorie) şi prinde-le cu capse de foile cu răspunsuri. Scrie pe foaia de răspunsuri "Pentru referinţe vezi notele ataşate!".

14. Joacă-te "frisbee" cu un coleg din cealaltă parte a sălii. Fiţi cât mai zgomotoşi.

15. Aranjează să ţi se livreze bomboane, flori, baloane colorate şi telegrame pe tot parcursul examenului, la intervale de 5-10 minute.

Asocieri "comice" de nume - III - Părinţi tembeli

Mă numesc: SRHCVF260602

"Biroul de Stare Civilă de la Moscova refuză, de mai bine de şase ani, să înregistreze un băiat cu numele de SRHCVF260602, această combinaţie ciudată de cifre şi litere fiind singura variantă de nume pe care părinţii o iau în considerare pentru fiul lor.

Părinţii băieţelului care s-a născut pe 26 iunie 2002 nu vor să îi dea alt nume decât SRHCVF260602, care înseamnă, spun ei, „un specimen de rasă umană născut în clanul Voronine-Frolov pe 26 iunie 2002”. Familia a depus mai multe plângeri în justiţie, ajungând chiar la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Niciun tribunal nu a acceptat să înregistreze plângerea părinţilor." (Articol preluat din Romania Online).

Noroc că mai există şi oameni normali (a se vedea tribunalele care refuză să înregistreze acest nume). Oamenii vor să iasă neapărat în evidenţă. Şi cum nu ştiu altceva ce să facă, îşi bat joc de propria odraslă.

Asta mi-a adus aminte de bancul cu indienii:

- Tată, de ce-l cheamă pe fratele meu mai mare Tunetul Văilor?
- Pentru că în momentul în care l-am conceput afară tuna foarte puternic.
- Dar pe sora mea de ce o cheamă Luna Salbatică?
- Pentru ca am conceput-o într-o seară cu lună plină. Dar ce-i cu toate întrebările astea, măi Prezervativ Găurit?

Sau un banc cu Bulă:

Bulă la şcoală. Învăţătoarea strigă catalogul. Ajunge la Bulă. Toţi copii încep să râdă.
- Dragă Bulă, spune învăţătoarea, ştii, copii râd de numele tău. Vezi tu, dacă schimbi prima literă din nume se ajunge la ceva urât. Du-te la părinţii tăi şi roagă-i să-ţi schimbe numele.
După câteva zile, Bulă vine foarte fericit la şcoală, cu noul certificat de naştere.
- Acum mă cheamă Denis !

Lista II: Examenul oral

Astăzi vă prezint o listă cu sfaturi pentru a vă asigura succesul la orice examen oral, fie el din liceu sau facultate:

1. În momentul în care proful îţi dă foaia cu subiecte înhaţ-o şi fugi afară din sală, ţipând: "Am pus mâna pe documentele secrete! Am pus mâna pe documentele secrete!"

2. Fă avion din foaia de examen pe care ţi-a dat-o proful şi aruncă-l spre el, ţintindu-i nara stângă.

3. Adu-ţi cu tine o trupă de majorete care să te susţină. Asigură-te că vor ovaţiona fiecare cuvânt pe care îl spui.

4. Ia-ţi cu tine în examen animăluţul favorit. Dacă ai un şarpe boa pune-l pe catedră până răspunzi la întrebări.

5. Intră în fugă în sala de examen, uită-te panicat în jur şi apoi răsuflă uşurat. Şopteşte-i profului "Mai puţin şi mă prindeau. Trebuie să plec din ţară" apoi ieşi din sală alergând.

6. Când proful îţi dă foaia cu subiecte rupe-o în bucăţi mici şi aruncă-le în aer ca pe confetti, ţipând "Craciun Fericit!!!". Dacă ai curajul cere-i profului altă foaie, pretinzând că ai pierdut-o pe prima. Repetă faza la fiecare 15 minute.

7. Intră în examen purtând doar un halat de baie, papuci de casă şi un prosop pe cap.

8. Înjură tot la două cuvinte. Pretinde că suferi de sindromul Tourette. Fii cât se poate de vulgar.

9. În momentul în care proful îţi da foaia cu subiecte, înghite-o!

10. La un moment dat în examen începe să plângi după mămica.Fă-o cu gălăgie.

11. Fă comentarii cu privire la cât este de sexy proful/profa. Fii cât mai explicit.

12. Adu cu tine un pistol cu apă. Fii creativ.

13. Adu cu tine un idol sculptat în lemn, modelul băştinaşilor australieni. Aşează-l în faţa ta şi fă-i plecăciuni tot la cinci minute. Eventual organizează şi un mic ritual de sacrificiu.

14. Adu cu tine nişte baloane, umflă-le şi aruncă-le prin sală.

15. Încearcă să îi convingi pe ceilalţi participanţi la examen că proful e un extraterestru care încearcă să le fure creierele.


Lista I: Anti depresie

Când circul cu mijloacele de transport în comun am parte numai de mutre acre. Aşa că am hotarât că avem nevoie de mai mult zâmbet în viaţă. Pentru asta, timp de mai multe posturi, am să prezint o serie de liste cu sfaturi "must do!", cu activităţi pe care să le facem pentru a ne asigura succesul în viaţă, în dragoste, la examene etc.

Astăzi vă prezint lista anti-depresie şi anti plictiseală

1.
Plimbaţi-vă cu maşina. Parcaţi la marginea drumului, puneţi-vă ochelarii de soare şi scoateţi pe geam uscătorul de păr. Îndreptaţi-l către maşinile care vin din faţă. Acum număraţi câţi şoferi frânează brusc în faţa voastră!

2. Reîncărcaţi automatul de cafea din biroul vostru cu cafea decofeinizată timp de trei săptămâni. Când toată lumea va fi depăşit dependenţa de cafea, schimbaţi-le cafeaua cu ESPRESSO.

3.. Dacă scoateţi bani la ghişeul băncii, la rubrica «scopul folosirii banilor» scrieţi «pentru marijuana».

4. Când sunteţi pe un coridor, săriţi în loc să mergeţi. Apoi încercaţi să număraţi câte persoane se uită la voi cruciş!

5. Dacă sunteţi la restaurant şi vreţi să comandaţi ceva, cereţi «apa plată dietetică».

6. Sunaţi-vă prietenii cu cinci zile înainte să mergeţi la o petrecere şi spuneţi-le că nu veţi putea fi prezent din cauza unei dureri de cap.

7. Când scoateţi bani de la ATM, apucaţi-vă de strigat din toti rărunchii « Am câştigat! Am câştigat! »

8. Dacă vă aflaţi într-o grădina zoologică, luaţi-o brusc la fugă către parcare strigând îngrozit «Salvaţi-vă! Au scăpat toate animalele!»

9. Dacă aveţi copii, la masa de seară spuneţi-le că din cauza recesiunii va trebui să renunţaţi la ei!

10. La farmacie, cumpăraţi o cutie de prezervative şi dupa aia întrebaţi farmacistul unde este cabina de probă!

Vă garantez că după ce veţi fi încercat toate cele zece puncte din această listă, veţi suferi de orice, mai puţin de depresie!

La vie en rose - Edith Piaf



FILM: La vie en rose (2007)(Original: La Mome)

Dacă ar fi să încep cu o frază-tip aş spune :"Un film care trebuie văzut neapărat!", dar nimic din acest film nu poate fi descris folosind fraze-tip. Pentru că vine ca o furtună şi efectiv ne răscoleste sufletul, lăsându-ne cu o mulţime de întrebări, nu atât asupra poveştii în sine, sau a personajului/personajelor, ci mai ales asupra vieţii, a propriei noastre vieţi. La final poţi simţi acel catharsis despre care vorbea Aristotel în "Poetica", şi ai impulsul de a pune mâna pe telefon şi a-i suna pe toţi cei dragi pentru a le transmite că îi iubeşti.

Filmul prezintă viaţa cunoscutei cântăreţe franceze Edith Piaf (1915-1963), într-o formă oarecum ciudată pentru un film biografic. Nu urmăreşte firul cronologic al evenimentelor, ci foloseşte flashbackul şi incursiunea în trecut, totul culminând spre final, unde aflăm mult mai mult decât ne-a dezvăluit regizorul pe parcursul filmului, şi unde descoperim că nu putem judeca personajul principal (extraordinar "trăit" - nu jucat - de Marion Cotillard), putem doar să empatizăm cu el. Toate imaginile, care ne poartă în perioada interbelică şi imediat postbelică, condimentate cu piesele care au făcut-o celebră pe Piaf, alcătuiesc un tot unitar care reprezintă personajul însuşi, îl reprezintă şi îl definesc.



Este inutil să povestesc acţiunea filmului în sine. Pentru cine nu cunoaste biografia lui Edith Piaf (sincer, în afara unor piese celebre, nu ştiam nici eu multe despre cântăreaţa franceza) povestea ei este tulburătoare, revoltătoare şi extraordinară în acelaşi timp. Nefiind un mare fan al filmelor biografice, am ezitat înainte de a viziona "La vie en rose", dar a meritat tot timpul, inclusiv cel pe care l-am petrecut căutând pe internet informaţii despre artistă şi vizionând înregistrări cu adevărata Piaf.

Lumea fără oameni

Am văzut zilele trecute un documentar pe care îl recomand cu căldură. A fost realizat de către cei de la National Geographic şi se numeşte

Necesită un exerciţiu de imaginaţie, dar rezultatul nu vă va lăsa indiferenţi (sau nu ar trebui să vă lase). La fel ca şi multe alte filme din ultima vreme, transmite un mesaj ecologist, unul care îndeamnă la cumpătare şi la stăvilirea consumerismului, a industrialismului exagerat şi, în linii mari, îndeamnă la renunţarea la ideea că Pământul a fost creat pentru oameni şi pentru propria lor plăcere şi că omul este fiinţa stăpână peste această creaţie.

Pe durata documentarului ne este prezentată o "istorie" a ceea ce urmează după oameni, adică a felului în care va arăta lumea după dispariţia acestora. Exerciţiul de imaginaţie despre care vorbeam mai sus se referă la a ne imagina că brusc, de la o oră la alta, toţi oamenii vor dispărea ca şi când ar fi răpiţi de extratereştri, lăsând în urma lor tot ceea ce au construit sau distrus. Se pare că acest exerciţiu este destul de greu pentru unii, deoarece mare parte din criticile aduse acestui documentar se referă la faptul că e practic imposibil ca toţi oamenii să dispară brusc de pe planetă.

Cei de la NG realizează o incursiune în viitor, prin prezentarea unor momente de după "dispariţia" oamenilor. Ce se întâmplă la cinci minute după dispariţia oamenilor, ce se întâmplă după o oră, dar după o zi, dar după o lună, un an, un deceniu, un secol, un mileniu??? Aveţi mai jos imagini din acest documentar:




Un alt documentar care abordează aceeaşi problemă este şi cel realizat de History Channel:



Mie, personal, acesta mi-a plăcut mai mult decât Aftermath: Population Zero. Fără îndoială, amândouă merită văzute, dar văzute cu gândul, nu numai cu ochii.

Putem privi ceea ce se întâmplă după dispariţia oamenilor în două feluri: ca distrugere sau ca reconstrucţie. Unii poate ar deplânge faptul că tot ceea ce a construit omul va fi distrus - în sensul acesta, asistăm la moartea unei civilizaţii şi, prin extrapolare, a unei lumi întregi. Ce sens ar mai avea Pământul fără oameni? În alt sens, dispariţia oamenilor ar însemna o nouă şansă la viaţă pentru celelalte vieţuitoare ale Terrei, o curăţire a planetei, o reînviere a naturii.

Oricum am privi lucrurile, ceva e clar: Planeta e în suferinţă, o boală care o macină şi care o ameninţă. Salvarea vieţii acesteia ar trebui să fie o prioritate, şi nu mă refer neapărat la salvarea vieţii oamenilor, ci a posibilităţii de a exista viaţă pe Terra. Dacă omul face parte din Natură, şi dacă privim Natura ca un Organism, în acest moment oamenii reprezintă ceva de genul unui cancer care ameninţă Natura însăşi. Şi poate Natura are nişte arme (încă necunoscute nouă) de a lupta împotriva acestei boli. Deci, oamenii ar trebui să fie foarte preocupaţi de această posibilitate.

Problema oamenilor este că nu există o soluţie de tip "wall-e" şi nici una de tip "biblico-paradisiac" pentru a "însănătoşi" planeta. Soluţia "wall-e" ar fi aceea de a trimite toţi oamenii în spaţiu pe o perioadă de timp, timp în care Pământul ar fi "curăţat" cu ajutorul roboţilor ecologici. Soluţia e improbabilă şi, mai mull ca sigur, irealizabilă. Soluţia "biblico-paradisiacă" ar fi să aşteptăm venirea unui "Mântuitor" care, printr-un simplu exerciţiu de voinţă, să cureţe planeta, să elimine poluarea şi să facă pace între animale şi oameni. Dincolo de credinţele religioase ale fiecăruia, o astfel de posibilitate nu e doar improbabilă, ci şi absurdă.

Oamenii trebuie să fie activi dacă vor să salveze Pământul (ceea ce e implicit înseamnă o auto-salvare), să îşi revizuiască valorile şi nevoile, să lupte pentru însănătoşirea planetei, şi nu să aştepte să cureţe alţii mizeria pe care au creat-o cu propriile mâini.

Sincer, după vizualizarea acestor două documentare, cred că oamenii ar trebui să dispară de pe Terra. Natura nu merită acest tratament din partea noastră. Si, până una alta, e şi în interesul nostru să o protejăm, căci astfel ne protejăm strănepoţii. Să fim conştienţi că numai noi putem schimba ceva şi că miracolul vindecării naturii începe cu fiecare dintre noi. Lucrurile mari se construiesc pas cu pas, din lucruri mici.

Aşa că fii mai atent data viitoare când vrei să arunci o sticlă goală în pădure!

Ce ne defineşte?

Am citit undeva sau am văzut într-un film, nu ţin minte exact (îmi pierd memoria în ultima vreme, he-he-he), un dialog între un înţelept şi un om obişnuit.

Înţeleptul îl întreba pe omul obişnuit cine este, iar acesta îi răspundea:
...Mă numesc...Înţeleptul: nu te-am întrebat cum te cheamă, te-am întrebat cine eşti...
- Sunt fiul lui...Înţeleptul: nu te-am întrebat despre părinţii tăi, am întrebat cine eşti...
- Păi, sunt inginer la...Înţeleptul: nu te-am întrebat ce meserie ai, am întrebat cine eşti...
...

După o serie de astfel de răspunsuri, nu s-a ajuns la nici un final. Ba mai mult, omul obişnuit s-a enervat şi a spus că înţeleptul e de fapt un dobitoc şi că nu are rost să îşi piardă vremea cu el.
Ideea cred că era tocmai asta, să ne punem problema identităţii noastre, a ceea ce ne defineşte ca oameni, ca fiinţe, ori o astfel de întrebare te cam pune pe gânduri.
Mi-am pus şi eu aceeaşi problemă atunci şi nu am fost în stare să răspund. Şi nici acum.

Scriu asta pentru că zilele trecute am avut un "mini-conflict" cu o blogeriţă (nu am chef să îi dau numele), care pare a şti răspunsul la această întrebare. Şi o invidiez într-un fel. E genul acela de om care şi-a stabilit un drum, un sens, o ţintă şi face totul pentru a ajunge acolo. Nimic rău în asta, dar parcă prea e trist şi superficial. Adică, până una alta, drumul e cel mai frumos, nu destinaţia (cel puţin aşa se zice), ori dacă tu, în drumul tău ţi-ai definit nişte criterii şi nişte păreri pe care nu ţi le schimbă nimeni, e ca şi când ai călători prin lume cu ochelari de cal. Ori viaţa e o sumă de mistere, de întrebări, de îndoieli...

Viaţa îmi oferă zi de zi o mulţime de întrebări, de mistere, dar foarte puţine răspunsuri. Răspunsurile le negociez cu fiecare zi ce trece şi nu pot spune niciodată ceva cu siguranţă despre mine, dar mai ales despre cei din jur. Nu e vorba de a face afirmaţii de genul celor general acceptate (că roşia e roşie sau că varul e alb), ci de a face afirmaţii cu privire la viaţă şi la oameni, la modul general şi lăsând gluma laoparte.

Pare cel puţin ciudat să faci afirmaţii de genul "cei inteligenţi/buni sunt frumoşi" sau "cei proşti/răi sunt urâţi" şi să te aştepţi ca aceste afirmaţii să fie unilateral acceptate, mai ales dacă ne gândim la ambiguitatea termenilor. Pentru că nu există o definiţie tare şi clară a "frumuseţii", cum nu există nici o definiţie tare şi clară a termenului "prost".

Şi când tu, ca vorbitor, te postezi prin tonul adoptat sau prin alte mijloace, pe o treaptă favorabilă, în contrast cu cei despre care afirmi că sunt urâţi şi proşti...nu ştiu, cum să zic, dar parcă te autodefineşti prin ei. Ceva de genul "eu sunt înger...de ce?...fiindcă nu sunt drac...". "Sunt deşteaptă, deci frumoasă." Dacă, prin absurd, ar dispărea proştii şi urâţii, tu ce ai fi?



Stafia

Nu ştiu dacă aţi auzit ştirea aceasta: Un băiat de 12 ani din Marea Britanie a "reuşit" să captureze imagini cu o stafie, cu ajutorul telefonului mobil. Aveţi mai jos filmuleţul:

video

Iată povestea: Un puşit de 12 ani din Marea Britanie a început să tremure din toate încheieturile zilele trecute când a venit de la şcoală. I se părea că e cineva în casă... cineva care fluieră încet.

Baiatul a fost initial alarmat de sora sa in varsta de 9 ani care i-a atras atentia asupra unor zgomote ciudate care se auzeau in casa. Mai mult, fetiţa s-a plâns mamei sale cu câteva zile în urmă că cineva se joacă noapte cu jucăriile ei, completându-i jocul de puzzle.

La un moment dat, Reece Pitman a văzut un fel de fum gri, care avea forma unei persoane şi care se plimba prin casă. Băiatul a scos repede telefonul mobil şi a filmat apariţia.

Mai mulţi cercetători britanici au analizat secvenţele video şi au concluzionat că nu e vorba de nici un fel de truc şi că filmarea e cât se poate de reală. Mai mult, au clasat înregistrarea puştiului printre cele mai concludente dovezi ale existenţei spiritelor şi fantomelor.

“Reece a venit alergând spre mine, alb la faţă de groază. În clipul filmat de el apare o umbră albă care traversează dormitorul meu, urmată îndeaproape de silueta întunecată a unui bărbat. Cele două forme traversează casa şi dispar brusc”, a declarat mama băiatul.

Sondaj:
Referitor la ceea ce aţi văzut în acest filmuleţ, dar şi la alte întâmplări şi imagini cu şi despre fantome, vă invit să vă daţi cu părerea pe tema: Credeţi în fantome? (fără nici un fel de judecăţi, vreau doar să aflu dacă da sau nu şi ce v-a determinat să aveţi această părere).
Încep eu:
+ nu cred în fantome şi/sau stafii (nu ştiu exact dacă există o diferenţă între cuvintele acestea sau sunt sinonime) şi nici în alte spirite, fie ele malefice sau binevoitoare.
+ nu cred deoarece nu există dovezi clare că ele ar exista, dar mai ales deoarece dacă ar fi existat, sigur ar fi fost descoperite de oamenii de ştiinţă. Cum am citit undeva, dacă cercetătorii americani ai CIA (sau alte agenţii mai mult sau mai puţin "secrete") ar fi crezut că fantomele există şi-ar fi canalizat studiile în acea direcţie. Ori, din câte ştiu eu, nu se ocupă în mod serios de aşa ceva.



Back in Business !

  • Scris de FB Ronnie
  • Etichete:

Zilele trecute mă întreba cineva de ce mi-am lăsat blogul în paragină. Dragii mei, nu am murit, nu am părăsit Internetul...nu scăpaţi aşa de uşor. Adevărul e că m-am ocupat cu scrierea unei lucrări de disertaţie şi timp de două săptămâni pur şi simplu nu am avut timp să scriu pe blog. Mi-am împărţit timpul între serviciu, lucrare şi iubire. Mai mult spre iubire aş zice eu, mai ales că a f.ost şi Valentinul.

Oricum, de azi înainte revin, şi sper să refac traficul pierdut zilele astea. Tot promit să îmi fac timp să vă scriu întâmplări de prin facultate şi de prin cămin, să vă distraţi puţin, că şi aşa iarna asta ne cam deprimă (pe unii, care aşteptăm căldura)