4. Amintiri ..... superstitii !

  • marți, 31 august 2010
  • Scris de ZumiElla

Era inainte de al doilea razboi, in timpurile cand superstitiile erau, sau pareau, atat de reale.

Si asa intr-o noapte mi se intampla chiar mie ceva, care mi s-a parut foarte real dar altii ar putea sa spuna ca a fost doar o iluzie. Dar hai sa povestesc.
Seara dupa ce erau mulse oile erau duse inapoi la pasune. Eu eram cam de 11-12 ani si eram ajutorul lui tata, asa ca mergem noi cu oile pe camp. Pustiu, doar noi si oile pe camp, se intunecase, la un moment dat aud miorlaituri, zic catre tata, ce mata dracului umbla pe aici prin pustiu. Zice tata, taci nu dracui mata ca nu-i bine. Trece un timp si ne pregatim sa ne culcam, tata intr-o parte a turmei eu in cealalta parte. Imi pun jos bunda, pe jumatate ma intind cu cealalta jumatate ma acopar, aer curat somn de voie. La un moment dat ma trezesc ca nu mai pot sa respir, ceva ma apasa pe piept, dau sa ma intorc dar nu pot, ceva ma tine, deschid ochii, pe pieptul meu sta o mata neagra ca smoala. Hait am incurcat-o, ma gandesc, astai mata pe care am dracuit-o eram speriat rau de tot. Am reusit sa-mi fac cruce cu limba si in momentul ala mata a disparut, am simtit asa o usurare ca am scapat asa de ieftin. In noaptea aia nu am mai dormit. Dar din noaptea aia m-am ferit sa mai dracuiesc matele.
O ala intamplare am avut-o cu un caine.
Locuind in Ceala, ca sa ajungi in oras trebuia sa treci pe langa cimitir, si toti celenii faceam in asa fel sa nu ne prinda noaptea in oras ca nu mai puteam sa ajungem acasa.
Si totusi odata s-a intamplat, trebuia sa ajung neaparat in oras in noaptea aceea, imi iau eu inima in dinti si plec la drum. Cand ajung pe langa cimitir trec de pe drum pe partea cealalta sa ma tin cat mai la distanta de gardul cimitirului. Si mergand asa ferindu-ma sa nu fac zgomot vad un caine mergand prin mijlocul drumului, era un caine mare. Ei ma gandesc eu hai sa-l sperii, ma aplec ca si cand as lua o piatra de pe jos, cainele nimic, ma fac ca arunc cu piatra, cainele nimic, fac vreo doi trei pasi inspre el si mai si strig poate il sperii, cainele nimic, merge tacticos pe mijlocul drumului, eu incremenesc, cand trece prin dreptul meu odata isi intoarc capul spre mine si-mi arunca o privire, eu ma fac mic, nici nu mai respir de spaima. Abia dupa ce cainele s-a departat de mine am zbughit-o ca din pusca si pana la primele case nu m-am mai oprit. Mi-am zis ca ala no fost caine ala o fost un varcolac, si ca mare noroc am avut ca nu mi-o facut nimic.
Mai am avut o patanie. Se intampla in Gai.
E noapte, vin cu oile de la camp ne apropiem de primele case, oile inconjoara de departe trecerea printre doi copaci, nu vor sa treaca pe acolo si pace. Eu trec dea dreptul printre cei doi copaci, doar n-o sa inconjor cand e mai scurt drumul pe acolo, printre copaci. Pana am ajuns la copaci, am fost treaz am stiut ce fac, mai departe nu mai stiu ce a fost, cum am ajuns cu oile acasa nu stiu si nici cand, dar dimineata cand m-am sculat capul meu era ca o banita, aveam un cucui de toata frumusetea in frunte. Asa ca prin ceata mi-am amintit ca am dat cu capul in toti stalpii intalniti in cale pana acasa. Cand dimineata m-a vazut gazda, si i-am povestit ce mi s-a intamplat, mi-a spus ca trebuia sa ma iau dupa oi, ca se stie ca oile ocolesc locurile necurate. Si mi-a mai spus ca au mai fost si altii care au patit-o, ca locul ala e necurat, daca treci ziua pe acolo nu se intampla nimic dar noaptea e bine sa-l ocolesti.
Am sa va mai povestesc despre o superstitie, eu nu am incercat-o niciodata, nu am avut curaj dar se povesteste de unu ca el a facut-o si a innebunit.
Se spune ca din 13 decembrie sa incepi sa-ti construiesti un scaunel. Zilnic sa faci cate ceva la el, in asa fel incat sa-l termini in ajunul craciunului. Atunci cu scaunelul si cu o lumanare sfintita te duci la o cruce de drumuri. Putin inainte de miezul noptii te asezi pe scaunel si cu lumanarea sfintita faci un cerc in jurul tau. In jurul cercului se vor aduna toti dracii din iad luand diferite forme, care vor incerca sa te sperie. Daca reusesti sa te stapanesti si nu iesi din cerc nu patesti nimic. Daca in schimb te sperii si vrei sa fugi nu mai ai scapare.
Acuma despre superstitia asta cred ca e foarte actuala si mai ales periculoasa daca o incerci.
Daca te asezi pe un scaunel intr-o cruce de drumuri, adica intr-o intersectie, dracii se vor transforma intr-o masina care va da peste tine, nu te mai apara nici lumanarea de asa draci.

3. Amintiri dintr-o alta generatie !

  • Scris de ZumiElla

Si ce ne-am gandit noi intr-o zi, hai sa mergem la furat de prune, ah sa va zic, nu mai eram copii eram acolo la 16-18 ani. Ne-am adunat vreo 4 sau 5 insi si hai sa mergem. Pe vremea aceea locuiam in Ceala, o mica asezare langa aeroport.
Pe langa Ceala trecea un canal, noi il stim de Muresel. Pornea de la Mures si pe parcurs aduna apele reziduale de la mai multe intreprinderi din oras. Apa era murdara, iar malurile si fundul canalului era plin de mal. Am auzit ca in unele locuri te scufunzi pana in brau in apa si mal, brr, n-am incercat niciodata sa intru in canal.
Si asa ca am pornit spre livada. Aveam totusi o mica problema, livada era pe celalalt mal al Mureselului. Am cautat noi un loc unde apa era mai mica si ne-am luat avant si am sarit dincolo. Am ajuns in livada si am inceput sa ne ospatam cu prune, era lumea noastra. Cand ne simtim noi mai bine vine ciosu, adica paznicu pe intelesu tuturor, noroc ca nu o avut pusca numa ciomag asa ca noi fiind mai iuti de picior am tulit-o, el dupa noi. Eh acuma s-o cam imputit treaba ca nu mai aveam vreme sa cautam locu unde apa era mai mica, ci am luat-o dea dreptul peste Muresel. La viteza pe care am avut-o am reusit sa sarim, mai putin unul dintre noi care a aterizat drept in mijlocul canalului, abia am reusit sa-l tragem pe mal. N-o fost in pericol sa se inece, atata numa ca era in namol pana peste genunchi. Oh, si inca ceva, el era cel mai batran dintre noi, era om cu muiere. Avea pe el niste itari albi, obiele albe ca-i placea muierii sa-l tina curat. Va da-ti seama, tragedie, cand l-am scos de acolo numa alb nu mai era. Lui ii era frica sa deie ochii cu muierea, s-o suparat pe noi, de parca noi am fi de vina ca el a vrut aventuri. De atunci, Laza, ca asa il chema se tinea la distanta de noi, i-o fi pus muierea in vedere ca daca mai umbla cu noi o sa-i faca zile fripte.

Spectacol 3D uluitor

  • luni, 30 august 2010
  • Scris de FB Ronnie
  • Etichete: ,

Urmariti mai jos un spectacol de o frumusete uluitoare:





Imi aduce aminte de faimoasa fanatana arteziana de la Bellagio Casino din Las Vegas:



2. Amintiri dintr-o alta generatie !

  • Scris de ZumiElla

Eram copil, locuiam in Curtea de Arges, mama fiind o bucatareasa buna lucra la un han, fiind un pic mai rasarit ajutam si eu pe la strans vasele si mai primeam si eu un banut. Cum primeam banutul asa de repede se si ducea, cumparam bomboane pe care trebuia sa le impart cu surioara mea. Nu v-am spus ca eram patru frati dintre care eu, al treielea nascut eram singurul baiat, celelalte erau fete. Si asa surorile mai mari au ramas cu tata iar eu si cu cea mica am ajuns in Regat cu mama. Si ca oricare copil eram si eu tare neastamparat si faceam multe nazdravanii. Tocmai din asta cauza trebuia sa cumpar cu bomboane tacerea surioarei mele, care stia sa ma santajeze.
Imi aduc aminte de o intamplare, eu am fost cu ideea ca intotdeauna dar ponoasele le-a tras un baiat mai mare care ajuta si el pe la bucatarie.
Trecea un convoi mortuar si canta fanfara, ies si eu afara sa casc gura si il chem si pe prietenul meu, care asa cum spuneam era cu cativa ani mai mare decat mine. Si cum canta fanfara ne apucam noi sa topaim, si dai cu topaiala, va dati seama aia cu mortul, iar noi dansam. Din nefericire noi topaiam pe un capac de canal, si deodata capacul protesteaza, se suceste si cadem noi in canal. Am uitat sa va spun ca prietenul meu avea in brate un vraf de farfurii, pe care tocmai le adunase de pe mese si nu a mai avut timp sa le duca la bucatarie ca eu am insistat sa vina ca altfel pierde distractia. Asa ca farfuriile s-au facut zob, iar noi eram in rahat pana in gat . Noroc ca au venit sa ne salveze. Si cine credeti ca a tras ponoasele ? Binenteles ca prietenul meu. Nu l-a crezut nimeni ca eu am fost instigatorul. Eu eram copilul, inocentul, care nu putea sa fie vinovat. Prietenul a incasat-o pentru farfuriile sparte si pentru ca era sa mor eu inecat in canal.

Amintiri dintr-o alta generatie !

  • duminică, 29 august 2010
  • Scris de ZumiElla

E o poveste din razboi. O poveste adevarata.
Eam langa Stalingrad, bombardati si incercuiti de rusi, am facut un legamant, daca reusesc sa scap, pana acasa nu ma mai opresc. Am fost cativa romani care ne-am agatat de masinile nemtesti, ajutati, trasi in masini am reusit sa scapam din incercuire. Ajungand la prima linie intarita a nemtilor a trebuit sa ma prezint la raport. Fiindca ma pricepeam la cai am luat in primire o caruta cu doi cai si am fost repartizat la aprovizionare. Toate bune, dar eu eram hotarat sa ma intorc acasa. Treaba era ca nu am vrut sa renunt la cai si asa am ramas pe front, si cand in retragere am ajuns in Moldova, abia atunci am pornit spre casa. Asa am traversat tara de la est la vest intr-o caruta.Pe drumuri laturalnice, ziua ascuns in cate o sura parasita, noaptea pe drumuri, incet, incet, ma apropiam de casa. O, de cateva ori am scapat ca prin urechile acului sa nu fiu acuzat de dezertare. Mai facand pe prostul ca m-am ratacit, mai mintind ca am fost trimis dar am pierdut ordinul m-am tot apropiat de Arad. In cele din urma a trebuit sa renunt la caruta si la cai, m-am despartit tare greu de cai , dar era mai usor sa ma furisez pe jos si iata-ma acasa.
Ca sa nu fiu judecat ca dezertor s-au tras niste sfori, si am fost lasat la vatra in urma ranilor primite.
Asta a fost la prima concentrare, cand a venit a doua concentrare am fost pe faza si am trecut granita, si asa am haladuit pe pamanturi unguresti lucrand cu ziua pe ici pe colo, ca sa mi se piarda urma.
Mie mi-a ajuns razboiul nu am mai vrut sa lupt.


Scumpiri ...

  • sâmbătă, 28 august 2010
  • Scris de ZumiElla

Se scumpeste painea.
Din cauza conditiilor meteo din aceasta vara, recolta de grau a fost compromisa. Graul ce a fost recoltat are o calitate inferioara, si nu poate fi folosit in panificatie. Se poate folosi doar ca grau furajer pentru animale.
Stirea zilei, care e transmisa la tv, vom importa grau, pentru ca la noi nu s-a facut din cauza conditiilor meteo asa ca pretul painii va creste cu 30%.
Am o mare nedumerire, cum in alte tari sa facut grau, ca doar au avut aceleasi conditii meteo.
Prin toate tarile UE au fost aceleasi conditii meteo. Cateva zile cu ploi, inundatii, urmate de calduri toride, si seceta si cam tot asa toata vara. Pe acolo cum de s-a facut grau, si inca asa de mult ca au sa dea si la export.
Pe vremuri Romania a fost granarul Europei. Acuma, pentru a asigura consumul intern, e nevoie sa importam grau.
Cum s-a ajuns in aceasta situatie ?
Cine raspunde pentru distrugerea agriculturii romanesti ?
Salariile s-au diminuat, se impoziteaza pensiile, a crescut tva-ul care a dus la cresterea preturilor. Acuma santem informati ca painea se va scumpi inca o data in anul acesta, dar de data asta cresterea va fi mult mai mare.
De 20 de ani cei care se inghesuie sa ne conduca destinele au fost capabili doar sa distruga ce a fost in Romania.
Cand au fost investiti in functii au jurat sa slujeasca poporul si tara.
Pana cand vom mai permite incompetentilor si celor care isi pun interesele lor meschine pe primul loc in detrimentul nostru al poporului, sa ne conduca destinele ?
Pana cand vom mai rabda ?


Vacanta Retezat - Retezat Mountains Vacation

  • duminică, 22 august 2010
  • Scris de FB Ronnie
  • Etichete:



Filmare in Parcul de Aventuri de la Pensiunea Retezat din Campu lui Neag: Mersul pe sarma a lui Pityu

Spectacol

  • joi, 19 august 2010
  • Scris de ZumiElla

De data asta Aradon-ul s-a intrecut pe sine, a reusit sa anunte spectacolul chiar in ziua in care se desfasura. Asa am ajuns sa merg si eu la spectacol.
Ieri a fost ziua dedicata orasului Pecs in cadrul zilelor Arad-ului. Pe langa alte activitati culturale din Pecs a fost si grupul de dansatori din Mecsek, dansuri populare. Abia am asteptat sa-i vad, si nu am fost dezamagita. Au fost 8 perechi de dansatori, care ne-au incantat privirile timp de aproape 1 ora in ritmul vioi de csardas.
Am fost incantata si as fi vrut sa nu se mai termine, as fi stat ore intregi ca sa-i admir pe dansatori, sa ascult muzica.
Aceste dansuri mi-au amintit de copilarie, cand se mai tineau baluri. Aceeasi tinuta o purta si tatal meu cand se ducea la bal, pantaloni negri, cizme, camasa alba, veston si palarie. Si erau atat de frumoase dansurile, atat de ritmate, erau csardasuri.
S-a fortat banatizarea Arad-ului cand a fost cuprins in regiunea Banat. Dar nu toti au adoptat vorbirea banateneasca si nici traditiile banatenesti.
Sant cantece banatene, frumoase, cantate de adevaratii banateni, dar imi par atat de artificiale, fortate, cantate de solisti din zona noastra care canta in graiul banatean.
Imi amintesc ca in urma cu cativa ani postul tv Favorit filma spectacole prin tara, spectacole care se transmiteau in direct. Am vazut la tv spectacolul de la Cluj, Oradea etc, cand s-a anuntat ca in data cutare va fi la Arad m-am dus sa-i vad.
A fost o crunta dezamagire, a fost inca un exemplu de banatizare a Arad-ului. Prezentator a fost o solista din Timisoara alaturi de prezentatoare postului. Dintr-un spectacol care a durat 4 ore, traditiile aradene au avut repartizate 30 de minute, atat a stat orchestra filarmonicii din Arad condusa de Petrica Pasca ca sa-i acompanieze pe 2 solisti vocali si 3 formatii de dansuri. In rest a fost orchestra din Resita, din Caransebes din Timisoara, solistii si dansurile tot asa.
Am vrut sa vad ceva din Arad si a fost doar banatul. De atunci nu am mai fost la spectacole.
Poate de aceea mi-a placut atat de mult dansurile celor din Mecsek.

Vacanta in Retezat - Partea Intai

  • marți, 17 august 2010
  • Scris de FB Ronnie
  • Etichete:

Salutare. In direct din Retezat, prima zi de vacanta.

Dupa ce am plecat din Arad la ora 09:00, am ajuns la Pensiunea Retezat, din Campul lui Neag la ora 18:00. Un drum lung, intradevar, dar cu multe opriri, cu vizita la Rezervatia de zimbri de la Hateg, haleala la Popasul turistic de langa intrarea la rezervatie, apoi traversarea Petrosaniului si a oraselor miniere Lupeni, Vulcan si Uricani.

Inca nu ne-am facut itinerariul pentru fiecare zi in parte, dar vrem sa vedem Parangul Mare si Parangul Mic, Straja, Valea de Pesti, Parcul National Retezat si poate Manastirea Lainici. Sa vedem daca va tine si vremea cu noi, chiar daca azi noapte a fost o furtuna cu tunete si fulgere de toata frumusetea.

In continuare, cateva poze: (clic pe foto pentru a intra in album)

Ipocrizie !

  • sâmbătă, 7 august 2010
  • Scris de ZumiElla

De pe la inceputul omenirii au existat niste reguli, datini : - barbatul mergea la vanatoare femeia statea in pestera, ea se ocupa copii si de prepararea mesei.
Lumea a evoluat.
Barbatii au devenit unii mestesugari, altii crescatori de animale, sau lucratori ai campului. Femeile cresteau copii si se ingrijeau de casa.
Barbatul era capul familiei si castiga destul ca sa-si intretina sotia si copii.
Mai greu era pentru o femeie singura care nu avea posibilitatea sa se intretina. Femeia era dependenta de barbat.
Miscarea feminista a militat pentru ca femeile sa fie admise si ele sa munceasca alaturi de barbati.
Odata cu angajarea unor femei, au scazut si salariile barbatilor.
Cu cat numarul femeilor angajate crestea, salariile barbatilor scadeau.
Ajungem in vremurile noastre in care barbatul nu-si mai poate intretine singur familia din salariul castigat, e nevoie sa se angajeze si femeia.
Dilema femeilor, cum sa stai acasa sa-ti cresti copii ca barbatul nu mai castiga atat cat sa-si intretina familia. Mergi sa muncesti dar ce faci cu copii ?
S-a petrecut o tragedie, 3 copii au murit, fiindca mama si tatal copiilor au fost plecati la munca si copii au ramas nesupravegheati.
Se face o ancheta si daca se dovedeste ca parintii au fost neglijenti vor raspunde penal.
Culmea ipocriziei, e ca apare la tv o tipa, asistenta sociala, care ne spune ca i-a atras atentia mamei sa nu isi mai lase copii singuri acasa.
Ce sa faca mama, sa stea acasa cu copii si sa nu aiba ce le pune pe masa, sau sa mearga sa munceasca ca sa poata sa-i hraneasca?
Ce sa alegi - grea decizie pentru o mama.


Nostalgie ?

  • joi, 5 august 2010
  • Scris de ZumiElla

De dimineata cand m-am trezit m-am gandit ca trebuie sa gatesc ceva. Cel mai simplu fel de mancare si cel mai des facut in aceasta perioada, adica vara, e mancarea de sezon, ghiveci. Niste ceapa, ardei gras, rosii, putin ulei, sare le pui pe aragaz si gata mancarea, simplu, rapid si bun.
Dar aici incepe nostalgia dupa legumele de altadata. Acele rosii zemoase, rosiile noastre romanesti. Cand ai taiat o rosie era plina de zeama era gustoasa, dulcisoara, ah ce buna era. E adevarat ca nu le tineai prea mult ca fiind atat de zemoase se muiau si se stricau. Dar de ce sa le tii prea mult, doar de aceea le cumperi sa le consumi. Si erau atat de bune ca le consumai doar cu putina sare fara paine fara nimic.
Dar sa va spun ce m-a determinat sa scriu acuma. Asa cum va spuneam m-am gandit, hai sa fac un ghiveci. Fiind plecata aproape toata saptamana trecuta la tara, rosiile pe care le aveam in camara, erau vechi de 2 saptamani. Am mai cumparat niste rosii si ardei si ma pun sa gatesc.
Stiti care a fost diferenta dintre rosiile vechi si cele cumparate acuma, - rosiile vechi aveau pielita zbarcita, cele cumparate acum aveau pielita fina. Cand le-am taiat erau la fel de seci toate. Parca tai niste legume de ceara, nu au pic de zeama in ele, nu au gust de aceea au ramas in camara atata timp.
Pe vremuri imi placea salata de rosii. Tai 3-4 rosii pui putina sare, putin ulei si gata salata.
Mi-am facut vara asta o data salata din 2 rosii dar nu le-am putut manca, nu au nici un gust sant fade.
Unde sant rosiile de altadata atat de gustoase, atat de zemoase.
Da sant nostalgica.
E buna stiinta, tehnologia, dar cand te joci prea mult si modifici genetic plantele, animalele, vei obtine rezultate care peste ani se vor dovedi paguboase.
Se pare ca acei ani au venit, peste tot in lume se limiteaza cultivarea plantelor modificate.


Bonurile fiscale !

  • marți, 3 august 2010
  • Scris de ZumiElla

A venit un parlamentar cu o idee. Cum sa combatem evaziunea fiscala si sa adunam cat mai multi bani la buget.
Acuma, ca ideea i-a venit in vis, in timp ce dormea somnul cel dulce din timpul sedintei sau nu, e alta poveste. Cert e ca ideea a avut sustinatori, si iata ca se pune in aplicare.
Dar care e aceasta idee : - pai sa ceara tot omul bon fiscal cand face cumparaturile. In felul asta comerciantii nu mai pot fenta bugetul. Adio evaziune fiscala !
Dar ca sa-l faci pe om sa ceara bon fiscal trebuie sa-l momesti cu ceva.
Ei aici e aici, guvernul, lanseaza momeala : - cel ce aduna bonurile fiscale, la sfarsitul anului va primi un procent din suma cheltuita.
Si precum zicala aia un nebun face o suta, asa si parlamentarul, el lanseaza ideea si o gramada de oameni o comenteaza, o analizeaza.
Discutiile se axeaza, pe, de unde sa scoti bani pentru procentul ala ca bugetul e sarac.
Macar pe unul as fi vrut sa-l aud ca se leaga de logistica. Salariati si birouri.
Hai sa facem un exercitiu de imaginatie. E sfarsitul anului incep sa vina oamenii cu cutii pline cu bonuri fiscale aruncate dea valma [nu poti pretinde de la amarat sa le prinda cu cleme] si le preda. Ce faci? Angajezi oameni care sa ia in mana fiecare bon sa-l bage pe calculator sa adune totalul cheltuit ca sa poata sa i se returneze procentajul promis.
Sant 6 milioane de pensionari, cel putin 2 milioane vor aduna bonuri, sant somerii, sant cei cu salariul minim, cred ca se va ajunge ca cel putin 3 milioane de oameni vor aduna bonuri ca sa mai faca un pic de economie.
De cati salariati va fi nevoie ca sa ia in mana toate bonurile adunate dea lungul catorva luni de acesti oameni.
Si uite asa, cei care au ajuns sus, ne cred pe toti prosti, ne amagesc cu tot felul de idiotenii si tampenii.
Bonurile fiscale, o mare gogorita !

Viata la tara !

  • Scris de ZumiElla

Cu ani in urma am petrecut cateva zile la tara. O matusa m-a luat cu ea la neamurile sotului ei, la tara. Am fost fascinata. Sa te scoli de dimineata, sa vezi cum se ridica soarele pe cer, sa respiri aerul curat, sa poti sa stai afara in natura, totul era atat de minunat.
Colegele mele de servici se plangeau ca iar trebuie sa mearga la tara sa ajute la sapat sau la cules. Ele spuneau ca e o corvoada mersul la tara. Eu credeam ca e o schimbare binevenita. Dupa munca de la oras in care stai inchisa intre 4 pereti, cate 8-12 ore, intr-o caldura care uneori depaseste 40 de grade, munca la tara mi se pare un concediu. Cand esti pe camp, chiar daca e cald, mai adie un pic de vant, aerul e mai curat, nu se compara cu aerul incins dintr-o hala.
Pentru mine, viata la tara a fost intotdeauna fascinanta. Primavara pui niste seminte, niste boabe mici in pamant, iar dupa un timp vezi cum din pamant rasar niste plante, le vezi cum cresc , le ingrijesti , le sapi, le plivesti si se transforma in legume pe care le consumi. Cateva oua, o gaina, si dupa un timp vezi cum din oua ies niste puisori, ii vezi cum cresc.
Cel care a trait toata viata la tara nici nu mai baga in seama toate aceste lucruri, lui i se pare firesc tot acest proces, ba poate e si plictisit si satul de toate astea.
Viata la tara, sa te scoli de dimineata, sa hranesti gainile, puii, cainii. Mai tarziu sa smulgi iarba ca sa le dai la pui si gaini, sa-ti gasesti de lucru, doar ca sa stai pe afara toata ziua.
Fascinant !

Sistemul !

  • duminică, 1 august 2010
  • Scris de ZumiElla

Sistemul e vinovat pentru ce se intampla in Romania. Asta spunea cineva citand dintr-un discurs, intr-un comentariu.
Da si eu cred ca sistemul din Romania e vinovat, dar mai cred ca sant de vina si oamenii.
Vreau vinovati palpabili, care pot si trebuie sa raspunda pentru faptele lor, sistemul nu va raspunde penal.
Cei care au fost la conducere, cei care au hotarat si au pus in practica distrugerea industriei si agriculturii, pe ei vreau sa-i vad ca platesc, ca sant judecati si condamnati.
Sistemul e vinovat ca i-a invatat pe oameni ca e bine sa fii somer, ca primesti multi bani daca renunti la munca. Dar omul e vinovat, mai degraba comoditatea, lenea, ca refuza un loc de munca si prefera sa stea acasa.
Sistemul a distrus IAS-urile, CAP-urile, si le-a impartit oamenilor pamantul, dar taranul e cel care nu-l munceste. Taranul a dorit sa fie proprietar de pamant, dar nu-l foloseste, e comod, e indolent, prefera sa stea decat sa munceasca ?
Nu are utilaje cu ce sa munceasca. Dar chestia asta a stiut-o de la bun inceput. Scuza asta nu e valabila.
Chiar daca unii au fost deranjati ca am spus ca romanii sant comozi, lenesi, ca au mentalitatea de lasa-ma sa te las, cam asta e adevarul stiut de demult nu doar de acuma. [nu toti romanii intra in aceasta categorie sant multi care muncesc care se straduiesc sa faca ceva]
Acest adevar se stia in urma cu sute de ani pe vremea cand boieri umblati prin lume i-au adus pe sasi sa le munceasca pamanturile.
Poate ca sant prea dura, poate ca eu gresesc, dar aruncand vina pe sistem vor mai trece multi foarte multi ani ca sa ajunem sa traim si noi la fel cum traiesc cei din vest.