Minuni Hi-Tech de la CES

  • miercuri, 6 ianuarie 2010
  • Scris de FB Ronnie
  • Etichete: ,

Consumer Electronics Show e un eveniment care are loc an de an si la care sunt prezentate ultimele gadget-uri din domeniul hi-tech. Anul acesta show-ul are loc in Las Vegas intre 7 si 10 ianuarie. In jur de 330 de companii isi expun anul ideile si noile produse, printre acestea cele mai multe fiind aproape de domeniul science fiction. Sincer, cu ani in urma nu mi-as fi imaginat ca in timpul vietii mele lumea va ajunge la un asemenea nivel de dezvoltare tehnologic. Multe din produsele hi-tech de azi seamana atat de bine cu imaginile vazute in copilarie in filmele SF incat ma intreb daca nu cumva exista o ambitie in a ajunge acolo unde au prezis povestile SF.

In deschiderea expozitiei, la receptia organizata in seara de 5 Ianuarie, mai mult de 100 de companii au prezentat presei gadget-uri menite sa ne faca viata mai usoara (sau sa o complice?). Aveti mai jos cateva dintre cele mai interesant produse prezentate si la care vom avea si noi acces nu peste mult timp.

Radarul de buzunar: PocketRadar

Acest aparat poate masura si afisa viteza aproape oricarui obiect aflat in miscare. Poate masura, chiar si de la mare distanta, viteze intre aprox 10 km/h si 600 km/h cu acurate de +-1 km/h. Este ideal mai ales pentru impatimitii sporturilor, care pot masura astfel viteza cu care intra mingea in poarta Stelei (sic!). Se poate masura viteza unui autovehicol sau a unei mingi de tenis. Aparatul va intra in vanzare in luna martie ac. dar poate fi deja comandat pe site-ul producatorului.

Dupa cum se poate vedea in fotografia alaturata, aparatul este mic si elegant, poate fi transportat cu usurinta. Cantareste aprox 130 g si are dimeniunile 11.9x5.84 cm.

Lesa pentru telefonul mobil: ZOMM
Ati citit bine: e vorba de o lesa fara fir care leaga telefonul de tine. Ma rog, nu chiar la propriu. Aparatul poate fi atasat ca breloc la chei si are scopul de a te atentiona (prin sunete si joc de lumini) ca esti pe postul de a te indeparta prea mult de propriul telefon mobil. In plus, poate fi folosit ca speaker pentru mobil sau chiar raspunde la apeluri printr-o simpla apasare de buton. ZOMM se conecteaza la telefonul mobil prin Bluetooth si poate fi comandat pe site-ul inventatorilor.

Ceasul-Telefon: W PhoneWatch 
Desi poate parea un ceas de mana normal (poate putin cam mare), PhoneWatch este de fapt un gadget care poate fi utilizat ca telefon mobil, speaker, music player, camera foto s.a.m.d.  Are ecran touch-screen, dimensiuni 57 x 45 x 18mm si cantareste aprox 70 g. Suporta .avi, .mp3 si poate fi incarcat prin conexiune USB. Comparandu-l cu produsul similar de la LG, acest ceas-telefon este mult mai avantajos: costa doar 199 $ fata de 1200 $ cel al lui LG.

Dualbook (Cartedubla?): enTourage eDGe

Primul dualbook din lume combina cu succes un reader cu un notebook. Compus din doua parti - una de pe ecranul careia poti citi carti in format electronic iar cealalta oferindu-ti posibilitatea de a lua notite , trimite mesaje sau chiar a urmari diverse videoclipuri - acest gadget este inovator din toate punctele de vedere. Cand nu este utilizat poate fi inchis precum o carte. Cantareste aprox. 1,25 kg, avand dimensiunile 21x27,3 cm si grosime 2,54 cm cand este inchis. Costa 490 (plus 40$ daca vrei o anumita culoare) de dolari si poate fi comandat aici.

Acestea sunt doar cateva dintre produsele care vor intra in curand pe piata. Vizitati site-ul Consumer Electronics Show pentru a vedea mai multe.

Sursa: VentureBeat.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu