FB Ronnie & ZumiElla

Abia astept sa vina 1 Mai. Nu de alta, dar se deschide sezonul la iesiri la iarba verde. In felul acesta chiar si cei care inca ezita sa iasa la picnic (din varii motive: vremea, accesibilitatea locului etc) parca nu mai comenteaza: doar se deschide sezonul! Daca nu vor sa iasa din casa inainte de 1 Mai ,macar dupa ziua asta ai sanse mai mari sa ii "corupi" la o partida de fotbal in iarba.

Anul asta ne-am hotarat sa mergem iarasi la Casoaia, cu corturile. La fel ca anul trecut, dar intr-o formatie usor diferita. In asteptarea weekendului, sa va povestesc cateva "faze" de anul trecut, unele memorabile.

Asta s-a intamplat in prima seara dormita in cort. Avem un cort din acela mare, de 5 persoane, cu doua incaperi si un fel de hol la mijloc. Era deja intuneric de nu vedeai la trei pasi fara o lanterna decenta. Ne hotaram sa ne ducem la culcare dupa ce ne-am distrat cu "opaiţul lu' Simi" (va explic eu ce e si cu opaitul asta). Bagajele erau puse in "hol", asa ca pentru a ne echipa de somn am intrat in cort sa le luam. Si eu, care am o frica aproape patologica de gângănii, cu 8 picioare, dupa ce intru in cort, simt prezenta nefasta a unei astfel de creaturi. Ma las jos, ridic lanterna deasupra capului si vad cel mai mare si mai hidos paianjen intalnit vreodata. O chestie mare, de un verde crud si de o uratenie rar intalnita. Intr-o secunda am fost afara din cort si hotarata sa imi petrec restul noptii langa foc decat sa stau in vecinatatea creaturii. Faza mai tare a fost ca nici ceilalti nu au fost mai viteji, desi ei se impaunau ca lor nu le e frica de paianjeni. Nici nu stiu cum au scapat de el, eu eram la vreo 5 metri distanta cand au zis ca zona e sigura. Noroc ca exista fermoare la "camerele" cortului si in zona locuibila nu au putut intra astfel de ganganii.

Simi e o tipa din gasca noastra. Simi dorea neaparat ca intr-o seara sa faca un urias (si accentuez URIAS) foc de tabara, unul care sa ramana in istorie si in toate albumele foto din excursie. Normal ca am fost si noi de acord cu o astfel de idee. Cum in jur se gaseau o gramada de lemne de foc, uscate, numai bune de rug, am adunat o multime. Simi a insistat sa fie ea arhitecta minunatiei de foc de tabara. Am ales un loc ferit, departe de posibilitatea de a aprinde padurea si am inceput sa caram lemnele, in timp ce Simi construia scheletul rugului. Ca sa arda mai bine ne-am gandit sa folosim ulei ars ramas de la cartofii prajiti, asa ca am turnat continutul tigaii peste rug. Am indesat bine scheletul cu hartie si Simi a pus focul. Insa, in locul mult visatului foc de tabara urias si frumos, al nostru era mai degraba un opaiţ, de unde a si ramas denumirea din titlu: un biet firicel de foc, cam cat ar da o lumanare putin mai rasarita, la lumina caruia trebuia sa mancam. Inutil sa va spun ca abia vedeam ce bagam in gura. Asta a fost soarta focului nostru de tabara din prima seara. Noroc ca a doua seara a iesit unul ca la carte.

Daca nu stiati, prin padurile dimprejurul Casoaiei misuna tot felul de creaturi, de la nelipsitele gângănii, pana la forme de viata dificil de recunoscut sau clasificat. Merge aceeasi Simi intr-o dimineata sa faca niste fotografii in padure (e pasionata de fotografii si se chiar pricepe) si vine de acolo cu sufletul la gura:

- Am vazut ceva animal ciudat, zice ea.

- Ce fel de animal, intrebam noi curiosi.

- Nu stiu, zice ea, ca nu am recunoscut ce e. 

- Dar cum arata? intreb eu.

La care Simi, sec:

- Ca un kiwi cu ochi!

Am cazut pe jos si ne tineam cu mainile de burta de la atata ras.

Dupa ce ne-am intors in Arad si ne-am reluat viata obisnuita (adica munca, dormit, uitat la TV - chestii de varsta a treia), mergem intr-o dimineata cu masina la servici. Pityu conduce, eu stau in dreapta - putin adormita ca doar deh, e prea de dimineata - cand, cu coada ochiului vad o miscare pe aparatoarea de deasupra mea, aceea care te protejeaza impotriva soarelui. Ma uit intr-acolo si observ cu groaza un paianjen mare, verde, iesind de dupa aparatoare - o creatura identica cu cea intalnita in cort, la Casoaia. Primul impuls a fost sa sar din masina. Noroc cu centura de siguranta, care nu m-a lasat si pe care - in groaza mea - nu mai stiam cum sa o desfac. Pityu saracu' mai sa scape volanul din mana, in timp ce eu incerc sa ma refugiez departe de dusman si sa trec cumva pe bancheta din spate. Blestemata de centura nu ma lasa, asa ca vad cum paianjelul iese tacticos, facandu-si aparitia in toata splendoarea sa, la mai putin de 50 de centimetri de capul meu, o distanta mult sub limita mea de siguranta. In cele din urma, Pityu iese de pe sosea si reuseste as gaseasca ceva servetel cu care indeparteaza hidosenia din masina. Noroc ca si-a pastrat calmul si ca nu eram pe un drum circulat.

Astea au fost cele mai "memorabile" faze de la Casoaia, de anul trecut. Abia astept sa vad ce se mai intampla de intai maiul asta.