FB Ronnie & ZumiElla

Daca va uitati la titlu o sa vedeti ca am scris "Ziua a II-a". De fapt, nu e chiar asa, am mintit putin. Producerea tuicii a fost mai degraba un proces continuu care a durat 2 zile, fara somn intre ele. Dar trebuia sa impart cumva articolul in doua, nu? (Prima parte o gasiti aici).

Deci, dupa ce am ajuns la cazan, vineri seara, am putut sa observ pentru prima data procesul de fabricatie al tuicii.

Mai intai se face un foc zdravan  dupa care se umple cazanul cu borhot. Cazanul il umplii printr-un fel de gaura, nu pe deasupra, pe la capac, ci in lateral, cu ajutorul unui jgheab. Daca va uitati bine la poza, veti vedea pe cazan, pe teava care iese din mijoc, o dunga alba. Mai este una la fel si mai jos, pe caza, dar aceea nu se vede. Dunga aia alba vine de la un fel de "maglavais" (amestec gros de ceva) facut din tarate si inca nu mai stiu din ce. El se foloseste la etansarea cazanului, ca sa nu iasa aburii pe unde nu trebuie. Teava pe care o vedeti duce la butoriul acela mare, de racire. Prin teava aceea ies aburii de alcool si cand ajung la butoiul cel mare, umplut cu apa rece, se transforma in tuica. Simplu, nu?

Ei nu e chiar asa. Acela e principiul dupa care functioneaza procesul, dar procesul in sine e mult mai interesant. Focul trebuie tinut zdravan pe tot pe tot parcursul fierberii. In plus, borhotul trebuie amestecat, pentru a nu se prinde de marginile cazanului, ca altfel nu iese tuica bine. Unde am fost noi, cazanul era modernizat - in sensul ca amestecarea nu se face manual, dand la manivela, ci manivela era actionata de un motor electric si totul mergea automat. Povesteau oamenii de acolo ca pe vremuri, cand nu aveau motor, cineva trebuia sa stea tot timpul si sa dea la manivela si de multe ori respectivul adormea acolo, dar tot mai invartea.

Cazanul se incarca din "caldari". O caldare = un cazan, iar plata se face in functie de cate caldari ai. La o caldare trebuie sa dai fie 2 litri de tuica, fie contravaloarea a 2 litri de tuica (acolo litrul de tuica e 15 lei, nu 25 ca la noi la piata). Noi la 700 de litri de borhot am scos 70 de litri de tuica.

Cand borhotul fierbe ca lumea incepe sa curga tuica. Tuica vine pe o teava mai mica ce iese din butoiul de racire si e numai buna de gustat. Asta e primul lucru pe care il faci: gusti produsul. Apropo, ce iese din prima fiertura se cheama "vodca" prin locurile astea. Dupa ce ai gustat (vreo doua cani, ca altfel nu are farmec), se face "taria". Adica se masoara cate grade are alcoolul rezultat.

Se ia o eprubeta mai mare care se umple cu tuica. In ea se pune un fel de eprubeta mai mica (ca un termometru), cu gradatii, care pluteste in tuica si care arata taria. Eprubetele astea mici se confectioneaza altundeva, nu stiu cum si unde si nici cei de acolo nu au stiut sa imi spuna.

Dupa ce tuica incepe sa curga pe teava de care ziceam nu ai alta grija decat  sa ai unde o pune la pastrare. Cand vezi ca deja nu mai curge cum trebuie, trebuie sa vezi daca o mai lasi sa fiarba sau golesti caldarea pentru o alta tura. Si procesul asta e interesant.

Se ia o cana de tuica, se toarna pe cazan si incerci sa ii dai foc. Daca arde vartos, mai lasi borhotul sa fiarba, daca nu, golesti cazanul. Daca lasi prea mult borhotul sa fiarba tuica isi pierde taria. Cand deja tuica nu mai arde pe cazan, e semn ca trebuie sa golesti caldarea si sa incarci alta.

Noi am avut doua feluri de tuica, dupa cum ziceam, de struguri si de prune. Tuica de struguri am fiert-o doar o data si a intrat toata intr-o singura caldare. Procesul a durat vreo ora jumate. Tuica de struguri nu am fiert-o doar o data si a ramas cam la 40 de grade tarie. Toti oamenii de prin partea locului au laudat tuica aceea (ei nu prea folosesc struguri pe acolo). Nu ma prea pricep eu la tuica dar era chiar buna la gust. Tuica de prune am fiert-o prima data din doua caldari si apoi a intrat intr-o singura caldare. Tuica de prune  cica asa e buna, fiarta de doua ori. La tarie a iesit pe final cam la 48 de grade.

Procesul de fabricare a tuicii a inceput cam pe la 7 jumate seara si a durat cam pana la 3 jumate dimineata. Au fost in total patru caldari, cu tot cu a doua fierbere. Lejer, fata de oamenii care mai erau pe acolo sa dea o mana de ajutor si care se laudau cu de la 10 caldari in sus. Acolo se bea, frate, nu gluma!

Dupa ce am terminat treaba la cazan, cunostinta noastra, "nea Gheorghe", ne-a invitat la un pahar de vorba la el acasa. Acolo am stat la povesti pana dimineata, cand am plecat cu masina spre un sat vecin, unde avea el de rezolvat ceva afaceri. Acolo ne-au invitat oamenii la ei in casa, ne-au cinstit cu un paharel si am povestit una-alta. Oameni primitori, v-am mai spus. De acolo am plecat inapoi spre casa lui nea Gheorghe (eu am condus, dar despre aventurile mele la soferit va povesesc alta data), am facut niste "visli" la gratar (visli sunt un fel de cremvusti din carne de capra), am mancat, am mai cules si niste mere sa avem ce duce acasa, dupa care, pe la patru jumate, cinci dupa-amiaza am pornit cu tuica spre casa.

V-am povestit toate episoadele astea despre viata la tara doar asa ca sa vedeti ca uneori munca, chiar daca e grea sau obositoare, poate fi deosebit de recompensabila (si nu ma refer numai la tuica!). Mie una mi-a placut tot timpul sa invat cate ceva nou, sa traiesc experiente noi, sa am ce povesti si ce-mi aminti peste ani. Pentru o fata de la oras (care nu a avut bunici la tara) aventuri ca acestea povestite mai sus pot parea horror, dar pentru mine au fost niste clipe de neuitat - si ii multumesc socrului meu ca mi-a dat ocazia sa le traiesc.