Viata la tara - Ep. 1: Dulgheria - Ziua I
La tara trebuie sa te pricepi la de toate. Fiindca daca trebuie sa faci ceva prin ocol (si, credeti-ma, la tara trebuie tot timpul sa faci cate ceva) nu chemi meseriasul, ci il faci singur. Trebuie sa torni niste beton in curte? Ce zidar? Ce mester? Ai luat o galeata, un sac de ciment si niste apa si gata...ai facut aleea dorita. Vrei sa tragi o lumina intr-un sopron? Nici o problema. Iei niste cablu, un bec, un intrerupator si un patent si ... s-a facut lumina! Electricianul il chemi doar la constructia casei sa iti faca instalatia principala (daca il chemi).
Ei, acestea fiind spuse, sa va povestesc cum a fost cu dulgheria. Dulgheria e meseria aceea care, printre altele, pune acoperis la case, la soproane, la garaje si la altele asemenea.
La noi la tara aveam un sopron (sopru) al carui acoperis statea gata-gata sa cada. Daca il mai prindea o iarna cu zapada grea probabil s-ar fi prabusit. Avea urgenta nevoie de reparatie. Asa ca ne-am apucat de treaba.
Pe scurt, nu am sa va plictisesc cu prea multe detalii, ci doar cat sa va faceti o idee despre ce am facut saptamana trecuta. Mai intai a trebuit sa dam jos tiglele vechi. De pe scara nu ajungi sa faci mare lucru, ca e destul de joasa. Asa ca a fost nevoie sa ne suim sus pe acoperis si sa facem echilibristica pe coarne si leaturi. Pentru cine nu stie, coarnele sunt un fel de barne lungi, paralele, care sustin leaturile pe care sunt asezate tiglele. Coarnele se sprijina pe o alta barna care, la randul ei, se sprijina pe stalpii verticali.
Problema cu echilibristica nu este la coarne (acelea au vreo 15 cm diametru), ca sunt solide, ci la leaturi. Leaturile au doar vreo 2 cm grosime si vreo 5 cm latime. Si fiind si leaturi vechi - acoperisul acela a fost facut cu aproximativ 40 de ani in urma - lemnul era aproape tot putred, asa ca trebuia sa ai grija unde calci. Noroc ca distanta intre coarne e destul de mica (cam 1 metru) altfel ar fi fost al naibii de greu acolo sus.
Dupa ce am dat jos tigla a trebuit sa dam jos si leaturile. Cu un ciocan, cu un fel de ranga, incepand de sus in jos, am scos leaturile si au ramas doar coarnele. Partea cea mai usoara trecuse.
Acum, fiindca doream sa ridicam acoperisul cu vreun metru a trebuit sa prelungim coarnele. Ideal ar fi fost sa avem material pentru coarne noi, dar astfel de barne costa o gramada de bani si, in plus, erau oricum destul de solide ca sa ramana pe loc. Deci le-am prelungit cu cate un metru fiecare. Asta s-a facut prin adaugarea unor bucati mai mici de barne, prinse solid cu suruburi.
Partea mai grea abia aici a fost: sa ridicam coarnele la noua inaltime, in doi oameni. Ne-am chinuit putin. Stalpii cei noi, de caramida, erau gata pregatiti. Trebuia doar sa urcam barna ce venea fixata pe stalpi si pe care se sprijina coarnele. Dar sa ridici barna aceea (15-20 cm grosime si vreo 8 metri lungime) la jumate de metru deasupra capului, nu e lucru usor. Abia-abia am reusit, dupa ce am sprijinit fiecare dintre coarne separat, ca sa nu mai apese pe barna. Asa ca, la capatul unei zile de munca, am reusit sa dam jos tiglele si leaturile vechi, sa prelungim coarnele si sa sprijinim tot acoperisul pe barna si stalpii cei noi.
Dupa toata faza asta am dormit neintoarsa. Dar restul va povestesc mai tarziu.
LATER EDIT: Partea a doua a povestii e aici.
Ei, acestea fiind spuse, sa va povestesc cum a fost cu dulgheria. Dulgheria e meseria aceea care, printre altele, pune acoperis la case, la soproane, la garaje si la altele asemenea.
La noi la tara aveam un sopron (sopru) al carui acoperis statea gata-gata sa cada. Daca il mai prindea o iarna cu zapada grea probabil s-ar fi prabusit. Avea urgenta nevoie de reparatie. Asa ca ne-am apucat de treaba.
Pe scurt, nu am sa va plictisesc cu prea multe detalii, ci doar cat sa va faceti o idee despre ce am facut saptamana trecuta. Mai intai a trebuit sa dam jos tiglele vechi. De pe scara nu ajungi sa faci mare lucru, ca e destul de joasa. Asa ca a fost nevoie sa ne suim sus pe acoperis si sa facem echilibristica pe coarne si leaturi. Pentru cine nu stie, coarnele sunt un fel de barne lungi, paralele, care sustin leaturile pe care sunt asezate tiglele. Coarnele se sprijina pe o alta barna care, la randul ei, se sprijina pe stalpii verticali.
Problema cu echilibristica nu este la coarne (acelea au vreo 15 cm diametru), ca sunt solide, ci la leaturi. Leaturile au doar vreo 2 cm grosime si vreo 5 cm latime. Si fiind si leaturi vechi - acoperisul acela a fost facut cu aproximativ 40 de ani in urma - lemnul era aproape tot putred, asa ca trebuia sa ai grija unde calci. Noroc ca distanta intre coarne e destul de mica (cam 1 metru) altfel ar fi fost al naibii de greu acolo sus.
Dupa ce am dat jos tigla a trebuit sa dam jos si leaturile. Cu un ciocan, cu un fel de ranga, incepand de sus in jos, am scos leaturile si au ramas doar coarnele. Partea cea mai usoara trecuse.
Acum, fiindca doream sa ridicam acoperisul cu vreun metru a trebuit sa prelungim coarnele. Ideal ar fi fost sa avem material pentru coarne noi, dar astfel de barne costa o gramada de bani si, in plus, erau oricum destul de solide ca sa ramana pe loc. Deci le-am prelungit cu cate un metru fiecare. Asta s-a facut prin adaugarea unor bucati mai mici de barne, prinse solid cu suruburi.
Partea mai grea abia aici a fost: sa ridicam coarnele la noua inaltime, in doi oameni. Ne-am chinuit putin. Stalpii cei noi, de caramida, erau gata pregatiti. Trebuia doar sa urcam barna ce venea fixata pe stalpi si pe care se sprijina coarnele. Dar sa ridici barna aceea (15-20 cm grosime si vreo 8 metri lungime) la jumate de metru deasupra capului, nu e lucru usor. Abia-abia am reusit, dupa ce am sprijinit fiecare dintre coarne separat, ca sa nu mai apese pe barna. Asa ca, la capatul unei zile de munca, am reusit sa dam jos tiglele si leaturile vechi, sa prelungim coarnele si sa sprijinim tot acoperisul pe barna si stalpii cei noi.
Dupa toata faza asta am dormit neintoarsa. Dar restul va povestesc mai tarziu.
LATER EDIT: Partea a doua a povestii e aici.
0 comentarii: