Sfaturile unei "OI" patite
Daca va nedumereste titlul, aflati ca "OI" este "Operatorul de Interviu". Povesteam intr-un alt articol cateva amintiri de pe vremea cand prestam ca operator de interviu pe la diverse firme, in perioada facultatii. Revin, de data asta cu cateva sfaturi ale unui operator de interviu "patit" - patit, da! ca am avut multe aventuri.
1. Feriti-va de caini ! Oamenii sunt niste fiinte tare ciudate - le plac atat de mult animalele incat uita ca traiesc intr-o comunitate care are niste reguli in aceasta privinta. Nu ma refer la cei care locuiesc la casa si au caine in curte, nici la cei care cres caini in apartament (desi aici e discutabil) - nu! ma refer la cei care cresc caini in scara blocului. Si, credeti-ma, nu sunt putini.
De la o astfel de javra de bloc am tras odata o sperietura grozava. Eram intr-un bloc de garsoniere din Cluj, de pe Detunata, unde trebuia sa realizez cateva interviuri. Am urcat cu liftul pana la etajul superior, de unde trebuia sa selectez oameni pentru sondaj din 20 in 20 de apartamente. Pe la etajul trei, dupa ce am sunat fara succes la mai multe usi (era in jurul orei 14, majoritatea oamenilor erau la servici), ma aflam cam pe la mijlocul culoarului cand aud un marait. La inceput am crezut ca mi s-a parut. Mai inaintez cateva usi - maraitul devine acum de-a dreptul amenintator. Abia atunci casc si eu ochii in jur. Si ce vad? La capatul coridorului, in usa deschisa a balconului, silueta unui caine. Dupa cum arata parea sa fie un pit-bull, dar nu am stat sa ma conving. Era cu tot corpul incordat spre mine si maraia foarte-foarte urat. Stiind ca nu trebuie sa fug din fata unui caine, am inceput sa dau pe spate, calm, incet, cu ochii pe javra. Nu am apucat sa ma retrag mai mult de 2 usi, cand potaia a si pornit spre mine in galop. Nici pana azi nu-mi amintesc cum am reusit sa ma intorc si sa o iau la sanatoasa. Mi s-au taiat genunchii de spaima. Cert e ca m-am trezit imediat in spatele usilor ce desparteau casa liftului de coridor, cainele era in spatele meu si eu apucasem sa pun clantusca pe usa sa nu se deschida. Am plecat de acolo mai mult moarta decat vie, tremurand, si a trebuit sa ma opresc pe o banca din apropiere ca sa-mi revin.
2. Aveti grija pe ce va sprijiniti ! Chiar daca nu sunt prea elegante, confortabile sau aratoase, blocurile cu apartamente sunt ideale pentru operatorii de interviu. Cu cat sunt mai inalte, cu atat mai bine, deoarece ai mai multi potentiali respondenti (depinde de cum e alcatuit esantionul si care sunt regulile de selectie pe care trebuie sa le respecti). Cand in calea mea se ivea cate un bloc de 8-10 etaje era o adevarata placere - insemna ca nu mai trebuie sa imi bat picioarele pe o strada lunga plina de case.
Intr-un astfel de bloc din Cluj era sa-mi dau sufletul. Am urcat cu liftul pana la etajul 8. Acolo, daca nu ma insel, am reusit sa completez un chestionar ceea ce insemna ca trebuie sa sar un etaj fiindca asa spuneau regulile de selectie. Repezita cum eram (era catre sfarsitul zilei si doream sa plec spre casa) am coborat in graba scarile. La etajul 7, cum dau sa cobor spre 6, incerc sa ma sprijin de balustrada si deodata simt cum imi pierd echilibrul si ma aplec amenintator spre interior, spre casa scarilor. Balustrada era rupta. Nu numai balustrada, ci tot grilajul acela de fier de la scari. Noroc ca nu a cedat cu totul, ci se mai tinea intr-un punct sau doua de sudura.
Mi-am recduperat echilibrul in mod miraculos dupa ce ma si vedeam in imaginatia mea la 7 etaje mai jos, zdrobita de beton, cu chestionare imprastiate jur-imprejurul meu - victima nevinovata a inconstientei unora. Exact, din inconstienta unora era s-o patesc eu. Pentru ca trebuie sa va spun ca balustrada respectiva nu am rupt-o eu - era rupta dinainte. Probabil ca locatarii de la etajul acela si de la cel de deasupra cunosteau lucrul asta si stiau sa se fereasca, dar pentru un strain venit prima oara in acel bloc - era o capcana uluitoare. Cu inima batandu-mi nebuneste (inca sub impresia plutirii la inaltime) am hotarat sa-mi inchei ziua si sa pornesc spre camin.
3. Daca respondentul da semne de nebunie - Roiu ! Partea cea mai nasoala in munca operatorilor de interviu e ca nu pot sti niciodata cine deschide usa la care suna. Poate fi un betiv violent, poate fi un nebun furios sau, dimpotriva, poate fi o casnica cumsecade care te invita la ceai sau poate un intelectual cu care ai ce povesti. Din pacate, regulile de esantionare nu pot evita intalnirea cu personaje periculoase.
Eram, odata, tot in Cluj, prin Manastur, chiar langa Billa, la unul dintre blocurile acelea inalte, de 8 etaje. Eram la etajul 7 (iar 7, cifra fatidica) si am sunat la o usa. Mi-a deschis un domn la vreo 40 de ani care - drept sa va spun - arata perfect normal, imbracat bine, avea o anumita distinctie. Era chiar ok. Incep sa-i zic poezia: cine sunt, ce doresc, ca e vorba despre un sondaj de opinie...bla,bla,bla... Nu am apucat sa termin textul. Individul a inceput sa tipe la mine: "Cine te-a trimis?" "Cum ai ajuns la mine?". Eu, inca eram calma, incerc sa ii explic cum e cu esantionul, cu selectia... Credeti ca am avut cu cine vorbi?! Tipul iesise din cadrul usii, pe coridor si o tot dadea inainte cu urletele. Zicea ca e din Armata, ca el nu are voie sa raspunda, ca eu de ce am venit la el, ca cine m-a trimis si asa mai departe. Mai ca nu facea spume la gura. Am incercat sa ma retrag, dar nebunul venea dupa mine. Pana la urma a inceput cu amenintari: daca nu ii zic cine m-a trimis ma arunca de la etaj, in casa scarilor - intre timp individul imi blocase calea de retragere. Nu am stat sa vad daca glumeste sau nu. Oricat de absurd ar fi parut sa faca asta, nu aveam chef sa ma iau in gura cu nebunul. Asa ca am prins un moment in care nu era atent si am reusit sa fug pe scari in jos. Noroc ca individul nu s-a luat dupa mine si am scapat cu o fuga rusinoasa - dar sanatoasa.
Astea sunt doar cateva dintre partile nasoale ale muncii operatorilor de interviu. Au fost si momente frumoase, dar despre acelea am sa va povestesc altadata. Spor la chestionare !
1. Feriti-va de caini ! Oamenii sunt niste fiinte tare ciudate - le plac atat de mult animalele incat uita ca traiesc intr-o comunitate care are niste reguli in aceasta privinta. Nu ma refer la cei care locuiesc la casa si au caine in curte, nici la cei care cres caini in apartament (desi aici e discutabil) - nu! ma refer la cei care cresc caini in scara blocului. Si, credeti-ma, nu sunt putini.
De la o astfel de javra de bloc am tras odata o sperietura grozava. Eram intr-un bloc de garsoniere din Cluj, de pe Detunata, unde trebuia sa realizez cateva interviuri. Am urcat cu liftul pana la etajul superior, de unde trebuia sa selectez oameni pentru sondaj din 20 in 20 de apartamente. Pe la etajul trei, dupa ce am sunat fara succes la mai multe usi (era in jurul orei 14, majoritatea oamenilor erau la servici), ma aflam cam pe la mijlocul culoarului cand aud un marait. La inceput am crezut ca mi s-a parut. Mai inaintez cateva usi - maraitul devine acum de-a dreptul amenintator. Abia atunci casc si eu ochii in jur. Si ce vad? La capatul coridorului, in usa deschisa a balconului, silueta unui caine. Dupa cum arata parea sa fie un pit-bull, dar nu am stat sa ma conving. Era cu tot corpul incordat spre mine si maraia foarte-foarte urat. Stiind ca nu trebuie sa fug din fata unui caine, am inceput sa dau pe spate, calm, incet, cu ochii pe javra. Nu am apucat sa ma retrag mai mult de 2 usi, cand potaia a si pornit spre mine in galop. Nici pana azi nu-mi amintesc cum am reusit sa ma intorc si sa o iau la sanatoasa. Mi s-au taiat genunchii de spaima. Cert e ca m-am trezit imediat in spatele usilor ce desparteau casa liftului de coridor, cainele era in spatele meu si eu apucasem sa pun clantusca pe usa sa nu se deschida. Am plecat de acolo mai mult moarta decat vie, tremurand, si a trebuit sa ma opresc pe o banca din apropiere ca sa-mi revin.
2. Aveti grija pe ce va sprijiniti ! Chiar daca nu sunt prea elegante, confortabile sau aratoase, blocurile cu apartamente sunt ideale pentru operatorii de interviu. Cu cat sunt mai inalte, cu atat mai bine, deoarece ai mai multi potentiali respondenti (depinde de cum e alcatuit esantionul si care sunt regulile de selectie pe care trebuie sa le respecti). Cand in calea mea se ivea cate un bloc de 8-10 etaje era o adevarata placere - insemna ca nu mai trebuie sa imi bat picioarele pe o strada lunga plina de case.
Intr-un astfel de bloc din Cluj era sa-mi dau sufletul. Am urcat cu liftul pana la etajul 8. Acolo, daca nu ma insel, am reusit sa completez un chestionar ceea ce insemna ca trebuie sa sar un etaj fiindca asa spuneau regulile de selectie. Repezita cum eram (era catre sfarsitul zilei si doream sa plec spre casa) am coborat in graba scarile. La etajul 7, cum dau sa cobor spre 6, incerc sa ma sprijin de balustrada si deodata simt cum imi pierd echilibrul si ma aplec amenintator spre interior, spre casa scarilor. Balustrada era rupta. Nu numai balustrada, ci tot grilajul acela de fier de la scari. Noroc ca nu a cedat cu totul, ci se mai tinea intr-un punct sau doua de sudura.
Mi-am recduperat echilibrul in mod miraculos dupa ce ma si vedeam in imaginatia mea la 7 etaje mai jos, zdrobita de beton, cu chestionare imprastiate jur-imprejurul meu - victima nevinovata a inconstientei unora. Exact, din inconstienta unora era s-o patesc eu. Pentru ca trebuie sa va spun ca balustrada respectiva nu am rupt-o eu - era rupta dinainte. Probabil ca locatarii de la etajul acela si de la cel de deasupra cunosteau lucrul asta si stiau sa se fereasca, dar pentru un strain venit prima oara in acel bloc - era o capcana uluitoare. Cu inima batandu-mi nebuneste (inca sub impresia plutirii la inaltime) am hotarat sa-mi inchei ziua si sa pornesc spre camin.
3. Daca respondentul da semne de nebunie - Roiu ! Partea cea mai nasoala in munca operatorilor de interviu e ca nu pot sti niciodata cine deschide usa la care suna. Poate fi un betiv violent, poate fi un nebun furios sau, dimpotriva, poate fi o casnica cumsecade care te invita la ceai sau poate un intelectual cu care ai ce povesti. Din pacate, regulile de esantionare nu pot evita intalnirea cu personaje periculoase.
Eram, odata, tot in Cluj, prin Manastur, chiar langa Billa, la unul dintre blocurile acelea inalte, de 8 etaje. Eram la etajul 7 (iar 7, cifra fatidica) si am sunat la o usa. Mi-a deschis un domn la vreo 40 de ani care - drept sa va spun - arata perfect normal, imbracat bine, avea o anumita distinctie. Era chiar ok. Incep sa-i zic poezia: cine sunt, ce doresc, ca e vorba despre un sondaj de opinie...bla,bla,bla... Nu am apucat sa termin textul. Individul a inceput sa tipe la mine: "Cine te-a trimis?" "Cum ai ajuns la mine?". Eu, inca eram calma, incerc sa ii explic cum e cu esantionul, cu selectia... Credeti ca am avut cu cine vorbi?! Tipul iesise din cadrul usii, pe coridor si o tot dadea inainte cu urletele. Zicea ca e din Armata, ca el nu are voie sa raspunda, ca eu de ce am venit la el, ca cine m-a trimis si asa mai departe. Mai ca nu facea spume la gura. Am incercat sa ma retrag, dar nebunul venea dupa mine. Pana la urma a inceput cu amenintari: daca nu ii zic cine m-a trimis ma arunca de la etaj, in casa scarilor - intre timp individul imi blocase calea de retragere. Nu am stat sa vad daca glumeste sau nu. Oricat de absurd ar fi parut sa faca asta, nu aveam chef sa ma iau in gura cu nebunul. Asa ca am prins un moment in care nu era atent si am reusit sa fug pe scari in jos. Noroc ca individul nu s-a luat dupa mine si am scapat cu o fuga rusinoasa - dar sanatoasa.
Astea sunt doar cateva dintre partile nasoale ale muncii operatorilor de interviu. Au fost si momente frumoase, dar despre acelea am sa va povestesc altadata. Spor la chestionare !
0 comentarii: