Viata la tara - Ep. 1: Dulgheria - Ziua a II-a
Prima parte a povestii o gasiti aici.
A doua zi dis de dimineata ne-am apucat din nou de lucru. Asta se intampla joia trecuta (pe 29 octombrie). Mai intai a trebuit sa punem leaturi noi pe care sa se sprijine tiglele. Leaturile trebuie sa le prinzi perpendicular pe coarne, sa fie paralele intre ele si la exact 30 cm distanta una de alta (in cazul nostru asta era masura pentru ca sa stea tiglele cum trebuie). Asta insemna sa facem din nou echilibristica, cu diferenta ca acum nu mai aveam prea multe puncte de sprijin si trebuia sa fii increzator in instinctul tau ancestral de maimuta. Credeti-ma ca nu e usor sa stai la trei metri deasupra pamantului, intr-un echilibru precar, incalecat pe o coarna, sa faci masuratori, sa potrivesti leaturile si sa mai si bati cuie. Si toate astea pe o ploaie marunta si urata care tocmai pornise.
Problema nu ar fi fost ploaia daca nu trebuia sa ne grabim. In ziua aceea trebuia sa gatam cu acoperisul fiindca a doua zi, vineri, ne astepta o zi si mai grea (va povestesc eu mai tarziu). Asa ca in loc sa intram in casa si sa asteptam sa se opreasca ploaia, am continuat sa potrivim leaturi si sa batem cuie. Noroc ca pe cand am treminat de prins leaturile a stat si ploaia.
Apoi a trebuit sa punem sus tiglele cele noi. Tiglele aste a sa nu va inchipuiti ca sunt doar asa de forma. Fiecare are in jur de 2 kg greutate. Este vorba despre tigle tip vechi, de ciment, cam de dimensiunea 45x30 cm. Erau puse deoparte, in spatele cotetului de gaini, special pentru repararea acestui acoperis. Le-am ridicat una cate una sus pe leaturi pentru ca sa le potriveasca sa nu alunece la primul vant puternic. Asa ca eu eram jos, responsabila cu aprovizionarea cu tigle si socrul era cocotat pe coarne responsabil cu puzzle-ul. Cam asa ceva e cu pusul tiglelor ca un fel de puzzle: fiecare tigla se potriveste dupa taietura, dupa model, astfel incat sa se aseze bine una peste alta.
Pana seara tarziu la 6 jumatate am tot pus tigle. am facut la ridicari de greutati cat fac altii la sala in doua saptamani. Ne-a prins si intunericul si am pus tigle la lumina becului, numai sa terminam odata.
Noroc ca a doua zi nu am mai avut decat de prins cate doua scanduri, in jgheab, pe fiecare dintre cele doua margini ale proaspatului acoperis, pentru ca sa nu umfle vantul tiglele si gata!...treaba era facuta. Ma astepta inca o aventura si mai tare pentru ziua aceea - la facut de tuica. Dar asta am sa va povestesc intr-un alt episod.
A doua zi dis de dimineata ne-am apucat din nou de lucru. Asta se intampla joia trecuta (pe 29 octombrie). Mai intai a trebuit sa punem leaturi noi pe care sa se sprijine tiglele. Leaturile trebuie sa le prinzi perpendicular pe coarne, sa fie paralele intre ele si la exact 30 cm distanta una de alta (in cazul nostru asta era masura pentru ca sa stea tiglele cum trebuie). Asta insemna sa facem din nou echilibristica, cu diferenta ca acum nu mai aveam prea multe puncte de sprijin si trebuia sa fii increzator in instinctul tau ancestral de maimuta. Credeti-ma ca nu e usor sa stai la trei metri deasupra pamantului, intr-un echilibru precar, incalecat pe o coarna, sa faci masuratori, sa potrivesti leaturile si sa mai si bati cuie. Si toate astea pe o ploaie marunta si urata care tocmai pornise.
Problema nu ar fi fost ploaia daca nu trebuia sa ne grabim. In ziua aceea trebuia sa gatam cu acoperisul fiindca a doua zi, vineri, ne astepta o zi si mai grea (va povestesc eu mai tarziu). Asa ca in loc sa intram in casa si sa asteptam sa se opreasca ploaia, am continuat sa potrivim leaturi si sa batem cuie. Noroc ca pe cand am treminat de prins leaturile a stat si ploaia.
Apoi a trebuit sa punem sus tiglele cele noi. Tiglele aste a sa nu va inchipuiti ca sunt doar asa de forma. Fiecare are in jur de 2 kg greutate. Este vorba despre tigle tip vechi, de ciment, cam de dimensiunea 45x30 cm. Erau puse deoparte, in spatele cotetului de gaini, special pentru repararea acestui acoperis. Le-am ridicat una cate una sus pe leaturi pentru ca sa le potriveasca sa nu alunece la primul vant puternic. Asa ca eu eram jos, responsabila cu aprovizionarea cu tigle si socrul era cocotat pe coarne responsabil cu puzzle-ul. Cam asa ceva e cu pusul tiglelor ca un fel de puzzle: fiecare tigla se potriveste dupa taietura, dupa model, astfel incat sa se aseze bine una peste alta.
Pana seara tarziu la 6 jumatate am tot pus tigle. am facut la ridicari de greutati cat fac altii la sala in doua saptamani. Ne-a prins si intunericul si am pus tigle la lumina becului, numai sa terminam odata.
Noroc ca a doua zi nu am mai avut decat de prins cate doua scanduri, in jgheab, pe fiecare dintre cele doua margini ale proaspatului acoperis, pentru ca sa nu umfle vantul tiglele si gata!...treaba era facuta. Ma astepta inca o aventura si mai tare pentru ziua aceea - la facut de tuica. Dar asta am sa va povestesc intr-un alt episod.
0 comentarii: