Ca la noi, în Ardeal
Am dat azi din întâmplare peste acest articol la Ioana pe blog. E super. Mi-am permis să o citez.
"Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu de când am nimerit fix în “inima Ardealului” descopăr cu stupoare noi şi noi resurse ale limbii române. Pentru nepregătiţii care ajung prin Cluuuuuuuuuj, o mică analiză comparativă a celor două limbi:
* dacă tot românul ştie să îţi spună că nu are decât 10 lei, orice ardelean va declara franc: “N-am numai 10 lei”. Îţi vine să îi dai tu ăia 10 lei ca să fii sigur că acum le are pe toate.
* exerciţiu de numărat gogoşi: o gogoaşă… două gogoşi. Exerciţiu de numărat gogoşi în Cluj: o gogoaşă, doi gogoşi. Se poate şi cu brânzoaice. Hai c-aţi prins ideea: o brânzoaică, doi brânzoici.
* noi toţi ne-am dat în leagăn în copilărie. Cu excepţia clujenilor, bineînţeles. Ei s-au dat în hintă. Tot aşa cum eu am o scamă pe haine, iar machiavellianul are o… pihă!
* verbul a fi, persoana a III-a, singular, prezent. Repede! Dacă ai spus îi ești eligibil pentru cetățenia ardelenească. Dar dacă ai spus îi, precis n-ai spus-o repede.
* în încheiere, nu putem uita forța magică a cuvântului “ceva”. Întârzii pentru că te-ai întâlnit cu ceva prieteni iar afară se aude ceva câine care latră!
Atenţie! Limba ardelenească este contagioasă. După câţiva ani nici propria mamă nu o să vă mai recunoască vocabularul.
Later edit: mi-am mai amintit ceva după care mă omor în limba “ardelenească”. Tot clujeanul, în loc să spună “mă pricep la (fotbal, gătit, fiecare ce poate)”, te anunţă mândru “mă ştiu la fotbal”!"
Apropo de acest articol, am să vă povestesc şi eu mai târziu ceva legat de acest subiect.
0 comentarii: