FB Ronnie & ZumiElla

Am vazut ca se intra mult la mine pe blog pentru articolele despre cartile de joc scrise anterior, pe care, apropo, le gasiti aici:

Asa ca, spre amintirea mea si cunoasterea altora, vreau sa scriu despre jocurile de carti pe care le jucam in copilarie si le mai jucam si acum cand ne adunam la un pahar de vorba. Am sa incep cu jocurile copilariei, adica cele mai simple si mai pline de distractie, cu care ne umpleam cateodata zilele in care eram consemnati in casa, sau pe care le jucam in clasa atunci cand lipsea profesorul sau chiar in scara blocului - atunci cand ploua si nu puteam fugi la fotbal.

Cartile cu care jucam sunt cele unguresti, celelalte nefiind foarte populare printre noi, ardelenii.

Primul joc pe care l-am invatat de copil (si care e cel mai simplu de jucat, fiind in acelasi timp foarte distractiv) este Curcubeul (are mai multe nume, dar eu il cunoasc dupa acesta). Se ia intregul pachet de carti de joc (32 la numar) si se aseaza pe masa cu fata in jos, astfel incat sa formezi un cerc. Ultima carte se aseaza cu fata un sus, in mijlocul cercului format din celelalte carti. Pot juca mai multi jucatori, dar numarul ideal e 4-6 jucatori. Pe rand, fiecare jucator trebuie sa ia o carte de jos, din cerc, pana nimereste culoarea cartii puse cu fata in sus. Toate cartile pe care le intoarce in cautarea culorii potrivite se vor lua de jos si se vor tine in mana. Cand gaseste culoarea ceruta, aseaza cartea peste cealalta, tot cu fata in sus, dupa care trebuie sa o acopere cu o carte de alta culoare, pusa tot cu fata in sus. Urmatorul jucator, la randul lui, va cauta cartea care sa aiba aceeasi culoare cu cea pusa de jucatorul dinainte, dupa care va trebui sa acopere cartea gasita cu una de alta culoare. Jocul se termina cand nu mai sunt carti in cerc si nici in mana vreunui jucator. Daca, insa, se termina cartile din cerc, dar jucatorul care e la rand mai are carti in mana si nu a gasit inca culoarea potrivita, va trebui sa ia cartea de jos. Daca mai sunt in joc si alti jucatori care mai au carti in mana vor trebui sa continue pana raman fara carti. Castiga primul jucator care a gasit culoarea potrivita, a avut o carte de alta culoare cu care sa o acopere si ramana fara carti in mana. Jocul poate continua pana ramane doar un jucator care mai are carti in mana, acela fiind ultimul.

Closet (sau Buda) - i se mai zice si Podul
Nu e un joc de carti in sine, ci un joc cu cartile. Se ia tot pachetul de carti si se aseaza fiecare carte pe masa, cu fata in jos, astfel incat sa formeze un cerc inchis, nu foarte mare (ca la Curcubeu, cu diferenta ca in mijloc nu se lasa loc liber ci se acopera). Ultimele doua carti se folosesc pentru a face un fel de piramida (pod), proptindu-se una de cealalta, astfel incat sa stea in picioare. Pot juca mai multi jucatori, ideal jucandu-se in 3-6 jucatori. Primul jucator va trebui sa traga o carte, avand insa grija sa nu darame podul. Urmatorul va trage o alta carte, avand grija - tot asa - sa nu darame cele doua carti ce formeaza podul. Jocul se joaca pana cand unul dintre jucatori darama podul sau nu mai sunt carti jos in afara de cele doua care formeaza piramida. Cel care darama podul se spune ca "pica in buda", pe ardeleneste. Mai pe intelesul tuturor: cade in closet.

Popa-Prostu
Popa-Prostu e un joc unde pot juca pana la 7 jucatori, varianta optima fiind totusi 4-6 jucatori. In joc intra atatea "perechi" de carti cati jucatori sunt. O "pereche" de carti este formata din toate cele patru culori ale unei suite de carti. Perechea de cai nu intra in joc, calul (sau Regele, sau Popa) de rosu fiind in mod traditional Popa-Prostu. Se amesteca bine toate perechile de carti plus Popa-Prostu si se impart jucatorilor. Primul jucator din dreapta celui care imparte va primi 5 carti, el fiind primul care incepe dand una dintre carti jucatorului din dreapta lui (o pune cu fata in jos). Acesta o va lua de jos si va pune alta jos pentru jucatorul din dreapta sa si tot asa. Castiga cel care reuseste primul sa isi faca o pereche completa. El va trebui sa puna  cartile jos, acesta fiind semnalul ca are o pereche completa. Cel care ramane la sfarsit cu Popa-Prostu in mana va primi o pedeapsa de la castigator.

Csable-csacsi e o varianta a jocului Popa-Prostu, jucata in Ungaria sau in Ardeal. Aici cel care pierde nu e "Popa-Prostu" ci "un magarus, un urecheat" (rog cunoscatorii de limba maghiara sa ma corecteze daca am scris sau tradus gresit - imi amintesc doar vag ce inseamna, eu nefiind vorbitoare de maghiara). Aici pot juca 3-4 jucatori si in functie de numarul lor se pun in joc trei sau patru culori. Jucatorii vor trebui de data aceasta sa adune toate cartile de aceeasi culoare (8 la numar). Procedeul de joc e asemanator cu cel de la Popa-Prostu. Primul jucator pune o carte cu fata in jos pentru cel din dreapta lui. Acesta nu ia cartea primita inainte de a pune alta carte pentru cel din dreapta lui. Jocul e distractiv daca totul se face foarte repede, schimbul de carti avand menirea de a distrage atentia jucatorilor, acestia nemaifiind atenti la ceilalti, astfel incat primul care are o culoare completa poate pune cartile jos fara a fi observat de ceilalti. Abia cand ceilalti isi dau seama ca unul dintre ei a castigat vor arunca si ei cartile, ultimul care le arunca pe masa fiind "Csable-csacsi" - Magarusul. Acesta va primi o pedeapsa de la castigator.

Razboi (Duel)
Un joc foarte usor, care se poate juca cu orice fel de carti de joc, dar si cu cartonase de colectionat, cum erau cele de la gumele Turbo sau Lazer. Se poate juca in 2-4 jucatori sau chiar si mai multi. Intregul pachet de carti se imparte in mod egal intre jucatori. Acestia nu se vor uita in carti, ci le jor tine in palma cu fata in jos. Primul care incepe pune o carte jos, luata de deasupra teancului pe care il tine in mana, fara a se uita la carte. Al doilea va pune tot cartea de deasupra teancului lui de carti. La fel vor face si ceilalti jucatori. Cartea cea "mai mare" castiga, jucatorul care a pus cartea respectiva luand cartile celorlalti. In legatura cu cartea "cea mare", la cartile normale de joc e destul de simplu: Asul e cel mai mare, zecica imediat sub el, apoi vine nouarul, optarul si septarul, pe urma calul si treiarul, cel mai mic fiind doiarul. Totusi, unii prefera o alta numaratoare, cu asul, regele, treiarul si doierul cele mai mari carti. Important e ca inaintea jocului jucatorii sa stabileasca ordinea cartilor. La fel, daca se joaca cu alt tip de carti sau cu cartonase de colectionat, se va face o ierarhie a acestora. Daca doi sau mai multi jucatori pun o carte de valoare egala cu alta, atunci intre ei va exista un "razboi". Ei vor continua sa puna carti jos pana unul dintre ei pune o carte mai mare decat a celuilalt, castigatorul urmand sa ia toate cartile din teancul de jos. Cand doi sau mai multi jucatori sunt "in razboi", ceilalti asteapta sa termine fara a mai pune carti jos. Primul care ramane fara carti iese din joc, cel care ramane pana la sfarsit cu cele mai multe carti in mana fiind castigatorul.

Pentru a nu ma intinde prea mult cu acest post l-am impartit in doua parti. A doua parte o veti puteti gasi aici.