FB Ronnie & ZumiElla

Intr-un articol citit recent (vedeti articolul aici - lb. engleza)  am aflat ca o echipa de oameni de stiinta elvetieni incearca sa construiasca ceva ce literalmente se poate numi "nou monstru al lui Frankenstein". 

Henry Markram - medic de profesie, devenit intre timp inginer in informatica - si-a pus in gand ca pana la finele anului 2018 sa creeze o inteligenta artificiala constienta de sine. El doreste sa realizeze, impreuna cu un grup de cercetatori din Elvetia, o replica exacta a creierului uman intr-un mediu informatic.

Pe scurt, pornind de la creierul unui soarece, Markram va construi o din ce in ce mai complexa structura de neuroni informatizati care va ajunge la functia, complexitatea si structura unui creier uman. Prin disecarea si studierea fizica a neuronilor si conexiunilor dintre acestia, Markram spera ca va reusi sa creeze o entitate care sa gandeasca singura, sa adune amintiri, sa aiba sentimente sau chiar sa experimenteze durerea. Acest nou "monstru al lui Frankenstein" nu va avea, insa, forma umanoida. El va fi pur si simplu un mediu computerizat care reproduce un creier uman.

Desi un astfel de proiect costa tone de bani, sponsorii nu ii lipsesc ambitiosului profesor. Guvernul elvetian, Uniunea Europeana si compania americana IBM sunt doar cativa dintre acestia, ceea ce demonstreaza ca interesul pentru astfel de frankensteini este deosebit de ridicat in cele mai diverse medii. Doar reproducerea unui creier de soarece costa echipa elvetiana peste 200 milioane $. Cu toate acestea, Markram este convins ca proiectul sau va avea rezultatul scontat, la timpul anuntat.

Totusi, nu vi se pare ca prea se precipita lumea? Pana unde putem merge inainte de a ne trezi distrusi de propriile greseli?

Ar trebui sa ne temem de schimbare? Dar de evolutia tehnologica? Daca evolutia tehologica poate crea Frankensteini moderni, sub forma unor creiere computerizate care sa reproduca exact un creier uman - capabil sa gandeasca singur, sa anticipeze, sa planuiasca, poate chiar sa se indragosteasca, sa fie trist, sa simta durere - oare nu pasim prea mult in propriile noastre cosmaruri? Acele cosmaruri-povesti SF - care ne arata propriile creatii cum se intorc impotriva noastra si ne distrug - nu exprima oare, pur si simplu, frica noastra de schimbare?

Mi-am pus aceste intrebari in lumina ultimelor stiri legate de progresul tehnologic. Este intr-adevar uimitor cum, in mai putin de o jumatate de secol am ajuns sa cream niste gadget-uri si niste dispozitive atat de avansate din punct de vedere tehnologic incat ele ar fi fost privite ca "extraterestre" cu doar putin timp in urma. Oare progresul tehnologic ne-a adus, intr-adevar, viata pe care ne-o doream?