Impozite pe banii virtuali?
Dupa ce joi scriam despre bunurile virtuale si despre cat de mult a crescut aceasta piata in Statele Unite ale Americii, azi am citit o stire interesanta despre posibilitatile de a impozita banii virtuali deschisa ca urmare a unei decizii a Curtii Supreme din Coreea de Sud.
Decizia instantei coreene a venit ca urmare a prezentarii unui caz in care doi "gameri" au schimbat intre ei bani virtuali in valuta coreeana (Won), bani in valoare de aproximativ 200 mii de dolari. Conform unei legi existente in aceasta tara practica de a schimba bani obtinuti in mediul online cu bani adevarati este ilegala. Totusi, Curtea a hotarat ca doar acei bani virtuali obtinuti ca urmare a jocurilor de noroc online nu pot fi legal schimbati in moneda curenta, astfel incat i-a achitat pe cei doi. Asta deoarece banii virtuali respectivi erau obtinuti nu prin noroc ci prin joc strategic care necesita abilitati reale - in jocul online Lineage.
Decizia Curtii Supreme a Coreei de Sud surprinde, mai ales daca ne gandim ca o astfel de hotarare poate deschide calea catre adoptarea unor legi care sa faca posibila impozitarea tranzactiilor efectuate cu bani virtuali. Intr-o prima faza aceasta s-ar putea aplica la tranzactiile intre bani virtuali si bani reali, dupa care - cine stie? - s-ar putea trece la impozitarea directa a tranzactiilor cu bani virtuali si bunuri virtuale. Atunci a vedeti ce s-ar mai aduna bani la Buget.
Sursa aici (limba engleza).
0 comentarii: