Impozitarea pensiilor !
Sambata dupa masa, Traian Basescu in vizita in satul Buruienesti com. Doljesti, zona puternic afectata de inundatii. Fiind interpelat din multime, ca o data cu cresterea tva-ului pretul painii a crescut, presedintele declara ca tva-ul trebuie dat inapoi jos. O alta voce intreaba de situatia pensiilor. Raspunsul presedintelui, toate pensiile vor fi impozitate ca orice alt venit din Romania.
Toate aceste declaratii s-au facut in mijlocul oamenilor dintr-un sat.
Oare cati din cei care au fost acolo sant pensionari cu ani de vechime in munca? Cati sant cei care au pensia minim garantata de stat, adica nu s-au prea omorat cu munca in tineretile lor, sau chiar daca au muncit nu au contribuit cu nimica la fondul de pensii? Cati dintre ei traiesc din alocatiile copiilor si din ajutorul social?
Cred ca aceste raspunsuri ar fi interesante.
Pe cand o vizita in mijlocul pensionarilor. Sa le explicati de ce se risipesc banii din buget, pe pensia minima, pe ajutorul social? Adica pentru cei care nu au muncit si nu au contribuit la bugetul de stat.
Sunt multe familii mai ales la tara care traiesc din alocatiile copiilor si din ajutorul social.

0 comentarii: