FB Ronnie & ZumiElla

Stau in fata calculatorului, ascult muzica si ma joc e duminica Rusaliilor, e sarbatoare, e un weekend prelungit, e liber si luni.
Aud sirenele urland, Doamne iar un accident, iar raniti, poate si morti.
Imi aduc aminte ca eram tanara, lucram la o fabrica de confectii, si am invatat ca daca gresesti ceva nu trebuie sa disperi,se poate repara, nu e nici o problema.
Dar am mai invatat ceva, se pot repara doar lucrurile. O viata daca ai luat-o nu o mai poti repara
Ma gandesc, cat pot fi de inconstienti acea categorie aparte care sant soferii.
Nu toti soferii, doar aceia care vor sa demonstreze ca sant zeii soselelor, cei care alearga, oare unde ? oare nu-si dau seama ca alearga la intalnirea cu moartea?
Cata inconstienta ? - Cum nu-si dau seama ca un accident e ceva ireparabil ? Poti sa ramai infirm sau poti sa mori. Dar ceea ce e mai tragic poti sa ucizi niste fiinte nevinovate, care se afla in masina ta sau in cealalta.
Mai aud o sirena.
Unde alergati ? Unde va grabiti ?
O fiinta schilodita nu o mai poti repara
Un om ucis nu-l mai poti invia.

Am fost si eu la Kaufland sa-mi cumpar un kil de rosii,un kil de ardei ca sant ieftini, rosiile la 3,49 lei kg ardei la 4,99 lei kg.Ma gadeam sa fac niste ardei umpluti.
Eh, cand am intra cu carutu ce sa vezi, aglomeratie mare la rosii, nu ai loc nici daca dai din coate.
Ma gandesc eu, oare ce se intampla, toti musterii astia vor sa fiarba bulion de cumpara atatea rosii.
Imi pica fisa cand vad doua tate cu fuste largi, fiecare cu cate un carut plin, dar plin cu pungi cu rosii.
Precis maine le gasesti in piata vanzand rosii ca locuind la tara or fi avand patalamaua de producator agricol, si daca le intrebi de unde sant rosiile te vor asigura ca sant din gradina proprie
 Le-au cumparat cu 3,49 lei kg, daca le vand cu 7 lei kg , faina afacere.Probabil cand vor vinde rosiile vor povesti cum se scoala dis de dimineata si cat de mult muncesc ca sa aiba asa rosii frumoase.

Voi stiati ca oalele de tefal se vand la kilogram ?
  Eu n-am stiut , am ramas masca cand am vazut la raft eticheta.
Ma atrag oalele, chiar daca nu mai am loc in dulap, daca e un chilipir nu ma rabd si mai cumpar niste oale, dar stati sa vedeti ce chilipir, pur si simplu nu rezisti in fata unui asemenea pret.
Dar sa va spun povestea de la inceput ; - am plecat la cumparaturi la un market din zona, mi-am cumparat ceea ce aveam nevoie si ca de obicei am colindat tot magazinul. La un raft ma opresc si ma holbez ca animalul ala la poarta noua, nu-mi vine sa cred cand vad eticheta pe raft pe care scria [atentie]
 Oale de Tefal pret per Kilogram 10.50 lei
Gandesc ca e greseala, ma uit dupa un lucrator din magazin sa ma lamureasca, dar ca intotdeauna cand ai nevoie de ajutor nu gasesti pe nimeni, norocul meu ca o doamna se opreste langa mine si comenteaza - ia te uita, au redus pretul, saptamana trecuta era 21 de lei kg , adica nu-i greseala, chiar se vand oalele la kg ? da imi raspunde doamna.
Sant 4 tipuri ; cratite mari, cratite mijlocii, tigai mari si tigai mijlocii
Imi aleg o cratita mare una mijlocie si o tigaie mijlocie si merg sa le cantaresc, toate trei impreuna cantaresc 1,878 kg , va dati seama ce chilipir sa cumperi 2 cratite si o tigaie cu 20 si ceva de lei, e ceva ce nu poti rata sau cel putin eu nu pot sa ratez.
Totul este frumos pana la casa  cand il intreb pe casier, dupa ce introduce pretul in casa de marcat, asa de curiozitate sa-mi spuna cat costa oalele, si-mi spune ca costa 29,25 de lei.
Ei si aici incepe circul, sant o persoana care nu suporta sa fie fraierita chiar asa pe fata.
Ii spun individului ca dupa socoata mea ar trebui sa coste ceva sub 21 de lei, - ma intreaba de unde stiu, - ii spun ca am cantarit oalele si sant in jur de 1,900 kg,-  tipul si unde le-am cantarit - eu, este cantar in zona de legume fructe - individul, acel cantar e doar pentru legume fructe -eu da, dar un kg  e tot un kg indiferent ce cantaresti.
Daca vede ca nu o scoate la capat cu mine in felul asta imi tranteste ca asta-i pretul daca vreau bine daca nu sa renunt la oale.
Ah ! dar nu scapi asa usor de mine daca m-ai starnit, ia vina matale cu mine la raft sa-ti arat pretul pe care il aveti afisat, individul da din colt in colt ca eticheta e gresita ca pretul e cel pe care mi l-a spus el.
Bine, bine, dar ce ne facem ca noi cumparatorii ne luam dupa preturile afisate la raft, noi nu avem aparat cu care sa scanam codul de bare, asa ca santem fraieriti fara sa ne dam seama.
 Magazinul este PENNY  MARKET din Micalaca, chiar asa ca in reclama - Penny stie ce-ti place - chiar credeti ca imi place sa fiu fraierita.
Si inca ceva dupa cum imi spunea acea doamna saptamana trecuta oalele erau la pret intreg adica cu 21 de lei.
Va dati seama cum  si-au batut joc de cumparatori cei de la PENNY MARKET cu eticheta de la raft scrisa gresit.Cel putin 2 saptamani si-au batut joc cei de la PENNY MARKET de clientii lor, in prima saptamana pretul afisat la raft fiind 21 de lei, in casa de marcat incasau 29,50 lei, iar in saptamana asta au redus preturile la jumatate, adica la raft 10,50 lei, iar in casa de marcat cat vor muschii lor.
Am dori scuze, am dori mai mult respect.

Sa ne facem timp sa citim:

Constantin Radulescu Motru - Psihologia poporului roman

Dumitru Draghicescu - Din psihologia poporului roman

Scrisoarea lui Vuia e critică, dură şi uneori chiar acidă la adresa politicienilor ardeleni de la 1918. Vuia spune că aceştia ar fi trebuit să negocieze unirea Transilvaniei cu România în cu totul alţi termeni, astfel încât provincia să aibă de câştigat, nu de pierdut din acest acord. Lucrurile, însă, crede Vuia la patru ani după Unire, nu s-au întâmplat aşa.

Iată şi epistola sa:

Iubite Domnule Dobrin,
Am urmat cu mare atenţiune campania electorală. Dacă vă reportaţi la scrisorile mele din 1919, aflaţi că toate s-au petrecut aşa cum trebuiau să se petreacă. „Cum îţi aşterni, aşa dormi”.
Când s-a făcut unirea, nu s-a pus nici o condiţiune. Au fost două momente istorice când trebuiau discutate condiţiunile Unirei.
1. Înainte de intrarea României în războiul european, când România, cu concursul mandatarului Partidului Naţional Român a stabilit frontierele României Mari, cari au servit de bază guvernului român în tratativele sale cu aliaţii. Era momentul cel mai favorabil pentru fixarea condiţiunilor noastre.
2. După armistiţiu, la Alba Iulia, sau mai bine zis înainte cu ceva. Aici au lucrat oamenii noştri în mod copilăresc. S-au făcut declaraţiuni platonice, cari angajează mai mult pe aceia cari le-au făcut, decât pe guvernul român. Unirei trebuia să precedereze un pact bilateral între guvernul român şi mandatarii poporului nostru întrunit la Alba Iulia şi ratificat apoi printr-o Constituantă. Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet şi au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decât de a deschide uşa casei în care noi am intrat de voie.
Când doi indivizi se asociază, cînd două societăţi fuzionează, se face un contract, un pact. Condiţiunile Unirei trebuiau stipulate. E. g., că în decurs de 10-20 ani soldaţii recrutaţi din Transilvania şi Bănat să fie lăsaţi în garnizoaneledin acestei provincii. O lege electorală clară şi precisă etc. Mă dispensez de a vă înşira motivele acestor condiţiuni şi a altora, cari ar fi trebuit să fie corolarul garanţiilor fundamentale. Cînd în 1917 şi 1918, prin forţa împrejurărilor şi neîmpins de nici o ambiţiune personală, am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit să văd vârful urechilor lor (ale politicienilor din VechiulRegat, n. H. M.). Ei nu admiteau nici măcar termenul „unire”. Baza anexărei după dânşii trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european. Raţionamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internaţional numeşte droit de conquète . Într-adevar, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea şi ştiind că suntem naivi şi neexperimentaţi, ne-au lăsat să să vorbim despre Unire, lăsând ca timpul să ne trezească. De altcum dânşii, evident mai iscusiţi, mai şireţi, mai inteligenţi decât noi – asta trebuie s-o recunoaştem, deşi au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor şi experienţa, să nu uităm proverbul maghiar: „zemesé avilág” (“Lumea e a celui îndrăzneţ”) – au avut nevoie de un timp oareşcare, ca să se înstăpînească la noi, să se aşeze administrativ şi milităreşte. Împrejurările, în special expediţiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simţit stăpâni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent.
C-un cuvînt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decât o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovăţim decît pe noi înşine: lipsa noastră de înţelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absenţa unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia, cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: „mintea românului este cea din urmă”. „Denkfacilheit” a românului despre care ne vorbea fericitul director Billmann. Ceea ce mă întristează mai mult şi mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este când mă gândesc la acea ce mi-aţi repetat de atâtea ori: „Suntem un popor nefericit”. Trebuie să rămânem şi de aici înainte slugi şi cerşitori pe la uşile domnilor.
În 1918 am atras atenţiunea dlor. Sever Bocu, Octavian Goga şi Vasile Lucaciu asupra chestiunei Unirei, le-am expus că Unirei trebuie să-i dăm o bază juridică şi conformă dreptului internaţional. Am văzut însă imediat că mă aflu în prezenţa unor ignoranţi, fără nici o pregătire serioasă, hableuri. N-am fost înţeles şi am fost suspiţionat, că voiesc independenţa Transilvaniei. Dar pentru ca să ne putem uni cu Regatul Român, trebuia mai întîi să rupem cu Ungaria, adică să ne declarăm independenţi şi apoi ca popor liber, printr-un act bilateral, luând angajamente reciproce, să ne unim cu Vechiul Regat spre a forma Noua Românie. Cînd am văzut în ce mâini necompetente, peşti politici ai fanarioţilor, este depusă soarta poporului român aici, m-am retras scârbit.Bărbaţii noştri cred că marile probleme politice se rezolvă prin discursuri frumoase, fraze alese, alegorii patriotice şi ditirambe poetice.
Când a sosit Al. Vaida aici cu delegaţiunea transilvăneană şi când m-a invitat să fac parte din ea, mi-am luat libertatea de a-i expune situaţiunea fără nici un înconjur. A recunoscut că s-au comis greşeli. Era evident că critica mea se purta şi contra Partidului Naţional Român, care a comis greşeli ireparabile. Cuvintele mele i s-au părut exagerate. Am adăugat că la ultimul mijloc, capabil de a repara această eroare, nu vom avea niciodată recurs, pentru că este în contrazicere cu tot trecutul nostru şi cu caracterul intelectualilor de la noi.
V-am făcut acest preambul istoric, pentru ca să pot trage concluziunile. N-am nici o nevoie de a fi profet, pentru ca să ştiu ce curs vor lua evenimentele şi care va fi atitudinea noastră şi în special a Partidului Naţional Român. N-am crezut niciodată că ungurii ne vor maghiariza. Pînă în timpurile mai recente am avut credinţa nu ne vor fanariotiza, acum mă tem că nu vom putea scăpade acest virus bizantin, pentru că fanarioţii dispun de mijloace, cari lipseau ungurilor. De altcum ei nu par prea grăbiţi a ne ciocoi. Ei au probe istorice despre blândeţea, răbdarea noastră fără margini, resemnarea cu care am purtat atâtea juguri în decurs de atâtea secole. Ei nu ignorează nici teama noastră de rezistenţa violentă. Ne vor lăsa să strigăm şi să ne lamentăm până ce vom obosi şi ne vom calma. Când citesc gazetele noastre şi frumoasele discursuri ale şefilor partidului, îmi aduc aminte de teribilul din poveste, care, pus în faţa adversarului, strigă către soţii lui: „Reţineţi-mă ca să nu se întâmple o nenorocire”. Bărbaţii noştri vor continua a umbla pe la icoane, vor adresa telegrame şi petiţiuni către rege şi vor epuiza toate căile legale. Ştim ce înseamnă asta.
Dacă guvernul din Bucureşti nu comite greşeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiaţă, ca măgarul, şi dacă o nouă comoţiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizaţi. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoşi prin contactul lor cu cele sănătoase, ci şi cele bune vor putrezi.[...]